lukoil-banenr

Vă invit să îi un uraţi bun venit noului membru al familiei E-Class, modelul All-Terrain. Break-ul care va lupta cot la cot cu Audi A6 Allroad şi cel mai proaspăt lansat Volvo V90 Cross Country. Iar judecând upă primile imagini, pot spune că este cel mai elegant crossover din acest segment. Cum stă treaba la alte capitole, aflăm în continuare.

bodybuilding

La fel ca şi concurenţii săi, E-Class-ul este construit după aceeaşi reţetă care presupune instalarea unei suspensii cu garda la sol mărită, pe un break, la care se adaugă apoi elemente de protecţie din plastic şi se mai umblă pe la setări, pentru ca în final să te bucuri de un automobil practic, spaţios, bine dotat şi care nu te va stresa atunci când mergi undeva la ţară sau în sânul naturii. O diferenţă simţitoare aici însă, o face sistemul de tracţiune integrală care nu e opţional ci inclus standard, de altfel nu ar mai fi numit All-Terrain.

diselok

Faţă de un E-Class obişnuit, All-Terrain se laudă cu un plus de 35 mm deasupra pământului, astfel garda la sol ajunge să măsoare 156 mm în cel mai înalt punct din setări. Nu foarte mult, dacă te gândeşti că V90-ul CC măsoară 218 mm, şi este un factor deloc de neglijat atunci când vorbim de crossovere. Mai sunt şi jantele de 19 inch încălţate în anvelope potrivite pentru escapadele în off-road, dar chiar şi aşa nu se schimbă prea multe în favoarea E-Class-ului. Din cei trei, Mercedes-ul e cel mai aproape de pământ.

Pentru început, Mercedes va instala sub capota lui E-Class All-Terrain doar motorul de 2.0 litri diesel ce dezvoltă 191 de cai putere şi 400 Nm de cuplu motor, cuplat la transmisia cu nouă trepte 9G-Tronic, însă mai târziu va debuta şi versiunea E350d, cam prin 2017 deja.

Mercedes-E-Class-All-Terrain-1 Mercedes-E-Class-All-Terrain-2 Mercedes-E-Class-All-Terrain-3 Mercedes-E-Class-All-Terrain-4 Mercedes-E-Class-All-Terrain-5 Mercedes-E-Class-All-Terrain-6 Mercedes-E-Class-All-Terrain-7 Mercedes-E-Class-All-Terrain-8 Mercedes-E-Class-All-Terrain-9 Mercedes-E-Class-All-Terrain-13 Mercedes-E-Class-All-Terrain-14 Mercedes-E-Class-All-Terrain-16 Mercedes-E-Class-All-Terrain-17 Mercedes-E-Class-All-Terrain-21 Mercedes-E-Class-All-Terrain-23 Mercedes-E-Class-All-Terrain-24 Mercedes-E-Class-All-Terrain-26 Mercedes-E-Class-All-Terrain-28 Mercedes-E-Class-All-Terrain-29 Mercedes-E-Class-All-Terrain-31 Mercedes-E-Class-All-Terrain-33 Mercedes-E-Class-All-Terrain-19

Comentarii