lukoil-banenr

Mercedes-Benz electrizează noul B-Klasse

Prezentat sub formă de concept cu ocazia ultimei ediţii a Salonului Auto de la Paris, noul Mercedes B-Klasse Electric Drive va fi disponibil spre comercializare începând cu 2014, iar prima piaţă care se va bucura de serviciile celui de-al doilea automobilul complet electric al constructorului din Stuttgart va fi chiar locul de debut al versiunii de serie, Statele Unite ale Americii. Preţurile momentan rămân a fi neanunţate.

bodybuilding

diselok

Acum însă merită precizat că noul B-Klasse Electric Drive beneficiază de un tren de rulare complet electric, ce generează 134 cai putere şi 310 Nm. Astfel, respectivul electrovehicul e capabil de o acceleraţie de la 0 la 100 km/h realizată în mai puţin de zece secunde, în timp ce viteza maximă este limitată electronic la 160 km/h, autonomia fiind estimată la aproximativ 200 de kilometri.

La aspectul estetic, Mercedes-Benz B-Klasse Electric Drive se poate lăuda cu aceleaşi detalii vizuale precum versiunea convenţională, designerii constructorului german din Stuttgart păstrând la un nivel minim numărul modificărilor interioare şi exterioare. Iar datorită integrării bateriei litiu-ion în podeaua automobilului, capacitatea de încărcare a portbagajului a rămas teoretic la acelaşi nivel ca la variantele pe benzină/motorină.

Comentarii