lukoil-banenr

Copil fiind, cu siguranţă că îţi aminteşti de un joc foarte îndrăgit, cel în care jucăriile tale, modele de maşini, erau „accidentate”. Orice maşinuţă nouă ajungea să fie tamponată după o vreme de timp, când deja te plictisea şi atunci îi găseai o nouă întrebuinţare. Şi acolo, în lumea ta, îţi puteai regiza propriile scene cu accidente fabuloase şi multă multă acţiune.

bodybuilding

Odată cu vârsta însă, mai ales după ce ţi-ai obţinut permisul de conducere, şi cel mai important când ai devenit proaspăt proprietar al unui automobil la care probabil ai visat, acest joc nu îţi mai este pe plac. Mai mult de atât, faci tot posibilul pentru a nu fi implicat involuntar într-o asemenea „distracţie”.

diselok

Şi pentru că Mercedes-Benz îţi cunoaşte perfect pasiunile de mic copil dar şi preocupările de adult, a creat un nou videoclip amuzant cu implicarea copiilor. Acestora, li s-au adus în dar modele de maşini, cu magneţi incorporaţi, astfel că acestea nu puteau fi tamponate în jocul preferat! Iar pentru a vedea ce se întâmplă, au instalat şi camere de luat vederi! Reacţia, nu s-a lăsat prea mult aşteptată.

În viaţa de zi cu zi însă, ţi-ai dori ca şi maşina ta, să beneficiez de asemenea magneţi, să ştii că eşti protejat oricând. Ei bine, Mercedes-Benz are o soluţie şi pentru cei mari. Acesta este sistemul Brake Assist System Plus, disponibil acum şi pe gama de modele C-Class. Maşina dotată cu asemenea dispozitive, este capabilă să detecteze pericolul iminent, şi să frâneze automat în caz de necesitate, fie că vorbim despre un alt automobil aflat în intersecţie, un obstacol pe drum sau chiar un pieton.

Comentarii