lukoil-banenr

Mercedes SLC

Mercedes-Benz are planuri optimiste și dorește ca, până la finele anului 2015 să lanseze 10 modele noi și nu mai puțin de 22 îmbunătățiri ale modelelor actuale. Pe lista de noutăți figurează, printre altele, ediții noi pentru SLS, noul model bazat pe Concept Style Coupé, care va purta numele de CLA sau noul S-Class, care va apărea în 2013. Cel din urmă va fi primul automobil care va fi echipat cu celebra cutie neagră, ce va permite inginerilor de la Mercedes să monitorizeze starea mașinii și să detecteze potențialele defecțiuni mecanice.

bodybuilding

diselok

Dar, să nu ne abatem de la subiect și să menționăm cea mai importantă noutate: Mercedes SLC. Venit ca un frățior al lui SLS, noul coupé se anunță un rival pentru modele precum Porsche 911, Aston Martin V8 Vantage, sau Jaguar F-Type. Oficial, informațiile se rezumă doar la o viitoare apariție a modelului și vin din partea lui Dieter Zetsche, șeful de la Mercedes, și a directorului de design Gorden Wegener. Conform speculațiilor însă, pentru propulsie se va putea opta între un V8 de 4 litri și un V6 bazat pe motorul de pe SLK.

Sunt șanse mici ca Mercedes SLC să intre în fabricație până în 2014, însă un model concept nu este exclus să apară până atunci. Din dorința de a avea un preț mai mic decât al SLS-ului, noul SLC va veni foarte probabil cu portiere care se vor deschide în modul clasic, renunțându-se la portierele de tip fluture. Astfel, se estimează că SLC-ul se va învârti în jurul sumei de 90.000 euro.

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentTestdrive BMW seria 6
Articolul următorBertone Nuccio