lukoil-banenr

Mini-crossover de Ingolstadt

Din anumite motive segmentul mini-crossover este din ce în ce mai înfloritor, tot mai multe mărci încercând să abordeze și această gamă. Sunt, într-adevăr, destul de drăguțe (aici intervine clar subiectivismul), nu consumă mult și îți oferă un sentiment mai accentuat de siguranță decât micuțele mașini de oraș.

bodybuilding

diselok

Așadar, Audi nu se poate lăsa mai prejos și se pregătește să lanseze un rival pentru Juke. Astfel, gamei SUV s-ar mai alătura un membru, care, pentru moment, se pare că se află în stadiul de prototip. Cel mai probabil, modelul va arăta ca în imaginile alăturate, urmând să fie în două uși, asemenea mini-crossover-ului de la Nissan. Ca design, este de așteptat ca Audi Q2 să preia influențe de la A1, nefiind exclusă nici prezența luminilor LED.

Cu dimensiuni reduse și având o masă mică, Q2 va fi cel mai probabil propulsat de motoarele de pe A1. Ceea ce înseamnă că ar trebui să ne așteptăm ca sub capotă să găsim atât un motor de 1,4 litri, cât și pe cel 1,6 diesel. Având putere redusă, abilitățile de off-road vor fi clar limitate, tracțiunea urmând să fie pe puntea față, însă, asemenea lui A1, este de așteptat să apară și varianta quattro.

Dacă lucrurile decurg normal, avem șanse ca în maxim un an să vedem Q2-ul prezentat sub forma de concept la unul dintre renumitele saloane auto. Totuși, intrarea în producția de serie ar mai dura încă doi-trei ani, în funcție de celelalte modele care se vor lansa în perioada respectivă.

Comentarii