lukoil-banenr

MPcardesign ne propune Alfa Romeo Orazio

O dată o adevărată nestemată a industriei auto italiene şi un adevărat creuzet de imaginaţie pentru designeri, Alfa Romeo şi-a pierdut destul de mult din strălucire din cauza problemelor pe care le are concernul Fiat.

bodybuilding

diselok

Totuşi, renumele Alfa Romeo rămâne foarte puternic, alimentând din plin imaginaţia multor designeri, cum este şi Marco Proccacini, care de ceva timp încoace vine cu propuneri care mai de care mai interesante pentru modele purtând sigla producătorului italian.

De această dată, studioul MPcardesign ne oferă creaţia denumită Alfa Romeo Orazio, care vrea, nici mai mult, nici mai puţin, să agite spiritele în domeniul coupe-urilor cu patru uşi precum Mercedes-Benz CLS sau BMW Seria 6 Gran Coupe.

Deşi la prima vedere pare mai degrabă un model de clasă medie (chiar un urmaş al lui Alfa Romeo 159), Alfa Romeo Orazio are, de fapt, dimensiuni mult mai generoase: lungime de 4,95 metri, lăţime de 1,9 metri şi înălţime de 1,43 metri, în timp ce ampatamentul de 2,95 metri ar trebui să asigure mult spaţiu celor 4 pasageri.

În plus, mânerele portierelor spate sunt disimulate în montant, cum se întâmpla şi la Alfa Romeo 156, aşa încât Orazio pare un coupe clasic în trei volume, cu doar două portiere.

Maşina este o Alfa Romeo cam din orice unghi ar fi privită, în partea frontală designerul italian încercând o reinterpretare a elementelor stilistice deja cunoscute de pe modelele de serie Alfa Romeo, rezultatul fiind demn de luat în seamă.

În mod ciudat, spatele nu respiră aşa de mult spirit italian ca restul maşinii, ba chiar ne duce puţin cu gândul la… noua Mazda6. În definitiv, de ce nu? Din moment ce Alfa Romeo va construi un roadster pe baza viitoarei generaţii Mazda MX-5, colaborarea s-ar putea extinde şi în alte segmente.

Deocamdată, rămâne cert că Alfa Romeo Orazio rămâne doar un vis frumos virtual, deşi nu ar trebui să eliminăm total din ecuaţie un astfel de model – Maserati şi-a anunţat intenţia de a realiza o maşină mai mică decât limuzina Quattroporte, noul model urmând a fi o bază excelentă pentru un Orazio.

Comentarii