lukoil-banenr

Neînţelegeri între Geely și Volvo

bodybuilding

diselok

Primele divergențe de păreri, au apărut între echipa de managerii de la Volvo și echipa de management Geely, divergenţele de opinie vin mai ales în ceea ce priveşte viitoarea gama Volvo şi poziţionarea brandului suedez pe piaţă.
Li Shufu, preşedinte Geely, susține: „Eu mi-aş dori ca Volvo să fie un brand premium care să se bată de la egal la egal cu BMW şi Mercedes, dar managerii actuali ai companiei susţin că targetul actual este diferit de cel al celor două mărci germane”. O altă părere la care nu ajung managerii sunt modele Volvo care vor fi produse si comnercializate pentru piața Chineză. Managementul Geely optează pentru maşini de segment mare, cei de la Volvo opinează că ar fi mult mai bine ca Volvo să lanseze pe piaţa asiatică modele de segmente mici care să fie ecologice.
La moment constructorul suedez, Volvo produce în China decât două modele, S40 şi S80L, în primele nouă luni ale acestui an Volvo a vandut pe piața Chineza doar 22.700 de unităţi, această cifra este o dovada că Volvo este o nişă cu potenţial pentru piața din China.
„Este normal să avem opinii diferite şi trebuie să lucrăm mult împreună pentru a ajunge la consens. Vom continua să comunicăm mult pentru a obţine acest rezultat. Dar, dacă ei vor ţine neapărat la filosofia lor, voi lăsa de la noi. De ce? pentru că ei au adus Volvo în poziţia în care se află astăzi, deci trebuie să aibă motive clare pentru a-şi susţine poziţia”, consideră preşedintele noilor patroni ai celor de la Volvo.

 

Comentarii