lukoil-banenr

Noile modele Ford Transit şi Transit Connect

Ford Transit a primit o nouă generaţie la Salonul de Vehicule Comerciale de la Hanovra. Alături de aceasta a fost prezentată şi noua generaţie a lui Transit Connect. Cele două modele noi vor fi comercializate la nivel global în aceeaşi formă în baza strategiei One Ford. La fel ca în cazul altor modele din gamă, Ford le-a aplicat celor două vehicule comerciale un design mai apropiat de cel al lui Fiesta şi Focus, adaptat la dimensiunile şi scopul celor două utilitare. Noul Transit va fi comercializat în paralel cu Transit Custom, cele două modele urmând să formeze o gamă completă în compania lui Transit Connect, versiunea de segment C a lui Transit.

bodybuilding

NOUL TRANSIT CONNECT

diselok

Ford Transit Connect a primit tehnologiile Sync, Active City Stop şi bucură privirile cu un aspect nou, alături de o dinamică îmbunătăţită şi un consum redus. Pe lângă asta, vehiculul comercial al celor de la Ford va fi oferit şi cu motorul 1.0 EcoBoost, pe lângă gama de TDCi-uri. Noul Transit Connect va fi oferit în două versiuni de ampatament – SWB şi LWB, care oferă un volum de încărcare cuprins între 2.9 şi 3.6 metri cubi SAE. Clienţii pot alege între versiunile Van, Double-Cab-in-Van şi Kombi. În funcţie de versiunea aleasă, modelul are o lungime maximă a încărcăturii de 3.0 metri (SWB), respectiv 3.5 metri (LWB) într-o configuraţie cu doar două locuri.

Gama de motorizări a lui Transit Connect include o unitate 1.6 Duratorq TDCi care dezvoltă între 75 şi 115 CP, un motor 1.6 EcoBoost oferit alături de o transmisie automată şi o versiune de 100 CP a motorului 1.0 EcoBoost. Modelul este oferit cu tehnologiile ECOnetic pentru a reduce consumul de carburant şi emisiile de CO2, tehnologii care includ funcţia Start-Stop şi alte elemente similare. Transit Connect are o nouă platformă, dezvoltată pe platforma globală de segment C a celor de la Ford şi este oferit în standard cu ESP şi sistem adaptiv de control al încărcăturii.

NOUL TRANSIT

Transit a primit o nouă generaţie, care va înlocui toate versiunile mai grele de două tone pe toate pieţele unde este disponibil în vânzare. Astfel, celebrul Ford Econoline (vehiculele comerciale din seria E de la Ford, oferite pe piaţa din SUA) va fi înlocuit de Transit, în timp ce piaţa din Europa va vedea Transit şi Transit Custom reaţizate în paralel. Noua generaţie a lui Transit se mândreşte cu cea mai bună capacitate de încărcare şi ţinteşte locul întâi la capitolul consum.

Ford Transit va fi oferit în versiunile de caroserie Van, Double Cab-in-Van, Kombi, Kombi Van, Bus, Chassis Cab şi Chassis Cowl. Versiunile Van sunt oferite alături de trei versiuni diferite de ampatament şi două înălţimi diferite, fiind disponibile configuraţii care cântăresc până la 4.7 tone. În materie de motorizări, gama din Europa va avea versiuni de 100, 125 şi 155 CP ale motorului 2.2 Duratorq TDCi, oferit alături de o transmisie manuală cu şase trepte. Clienţii vor putea alege între versiuni cu tracţiune faţă, tracţiune integrală şi tracţiune spate, în funcţie de tipul de caroserie şi ampatament.

Comentarii