lukoil-banenr

Noul Range Rover

De la apariția lui Evoque, în 2011, și până în momentul de față, s-au vândut nu mai puțin de 88.000 de exemplare în peste 170 de țări – cifre care denotă incontestabilul succes pe care îl are mini-SUV-ul britanic.

bodybuilding

diselok

De fapt, se vinde atât de bine, încât JLR a anunțat că la uzina din Halewood se muncește non-stop, pentru prima oară în cei 50 de ani de la deschidere…

Acum, după 42 de ani de la apariția Range Rover, e timpul ca cea de-a patra generație Range să intre în scenă. Preferatul tuturor celor care în copilărie erau fascinați de tancuri, Ranger Rover își păstrează, în ciuda unor oarecare rotunjimi și extensii ale blocurilor optice, impozanța, îmbunătățind însă cifrele de performanță și consum.

Cu toate că cea de a patra generație este mai mare ca dimensiuni decât anterioara (ampatamentul a crescut cu 40 mm), folosirea aluminiului i-a scăzut gabaritul cu 420 de kilograme, ajungând să fie mai ușor și decât Evoque. În plus, garda la sol a fost lăsată câțiva milimetri, în timp ce lățimea a crescut sensibil. Deci, după cum spuneam, impozanță.

Și pentru că 420 de kilograme echivalează cu 39% din masa totală a generației anterioare, putem spune că cifrele de performanță (care urmează a fi publicate) și de consum au crescut considerabil. Acum, noul diesel V6 va face aceeași treabă de care înainte se achita TDV8-ul. Însă vorbim despre un SUV de lux, așa că un V8 supraalimentat (de pe XKR) va fi probabil atracția principală pentru milionarii din întreaga lume.

Aerul de la interior nu s-a schimbat cu mult: ai parte de finisaje premium, fotolii confortabile și un ditamai display cu touch care centralizează mai toată partea de infotainment a și control a mașinii.

Încă nu s-au făcut publice cifrele și nu s-a spus nimic despre vehiculata versiune hibrid, dar vor apărea și acestea în scurt timp, când vom reveni cu update. Până atunci, spune-ne care este prima impresie pe care ți-o lasă cea de a patra generație Range Rover.

Comentarii