lukoil-banenr

Atenţie şoferi pe două roţi, pe parcursul perioadei 1 – 25 mai, pe întreg teritoriul ţării, poliţiştii intensifică acţiunile de prevenire şi combatere a încălcărilor Regulamentului circulaţiei rutiere. Acţiunile au drept scop diminuarea numărului accidentelor rutiere cu implicare motocicliştilor.

bodybuilding

În urma unei analize efectuate, privind frecvenţa accidentelor rutiere înregistrate, s-a constatat că pe parcursul a 4 luni ale anului curent, în ţară s-au produs 47 accidente rutiere cu implicarea conducătorilor de motociclete sau motorete, soldate cu șase persoane decedate și alte 50 traumatizate!

diselok

Din numărul total de accidente rutiere cu implicarea motocicliştilor, 15 s-au produs din vina conducătorilor de motorete care au urcat la volan sub influiența alcoolului, din cauza vitezei neadecvat,e vizibilității, condițiilor meteo, sau şi a situațiilor rutiere s-au produs 11 accidente, iar depășirea limitei de viteză maximă de către motocicliști a dus la producerea a altor 3 accidente.

Numai de la începutul lunii mai, 101 motocicliști au fost documentați pentru încălcarea regulilor de circulaţie. În aceste condiții, agenţii de patrulare vor pune accentul pe documentarea încălcărilor grave din partea conducătorilor de motociclete, cum ar fi: conducerea în stare de ebrietate, nerespectarea regimului de viteză, încălcarea regulilor de înmatriculare și manevrare. O atentie sporită se va acorda depistării si reținerii mijloacelor moto furate si persoanelor suspectate de săvârșirea acestor infracțiuni.

11262929_508908962590533_1718511425_n

Inspectoratul Național de Patrulare solicită posesorilor de motociclete să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie și vine cu următoarele recomandări:
-Păstraţi contactul vizual – nu presupuneți că vă văd ceilalţi. Încearcați întotdeauna să aveți contact vizual cu şoferii care ar putea fi pe cale să vă intersecteze traiectoria. Anticipați intenţiile participanţilor la trafic – chiar şi atunci când şoferii, bicicliştii şi pietonii văd că vă apropiați, ei apreciază gresit, de multe ori, distanţa ori viteza. Nu vă bazați numai pe buna lor reacţie. Feriți-vă de vehicule la viraje şi intersecţii – cel mai frecvent tip de accident de motocicletă este generat de şoferii care nu se asigură la executarea virajelor la stânga sau la schimbarea benzii de deplasare.

Asigurați-vă în oglizi atunci când virați – şoferii care vin din urmă s-ar putea să nu încetinească pentru dumneavoastră. Fiți pregătit pentru condiţii periculoase de drum – carosabil umed, scurgeri de lichide, nisip, pietriş, gropi şi alte pericole rutiere de suprafaţă care vă pot afecta grav aderenţa generând accidente. Abordați curbele cu viteză moderată, fără a le „tăia” – multe accidente se întâmplă din cauza pătrunderii pe sensul opus.

Utilizați o cască de protecţie omologată – care îndeplineşte standardele actuale de siguranţă. Evitați să cumpărați o cască folosită, este posibil să fi suferit un accident, iar reparaţia poate ascunde vicii structurale. Purtaţi îmbrăcăminte de protecţie pentru motociclişti – numai aceasta poate asigura o bună protecţie în timpul unui accident şi vă protejează de intemperii.

Preferaţi echipamentul modular ,,în straturi” astfel încât să-l puteţi adapta la condiţiile meteo în schimbare. Protejaţi-vă ochii – curentul de aer, insectele zburătoare şi praful vă diminuează vizibilitatea şi vă pot rani ochii sau faţa. Cea mai bună protectie este o cască integrală cu masca de protecţie inclusă. Şi nu în ultimul rând, fiţi vizibili – purtati haine strălucitoare, reflectorizante.Adaugaţi material reflectorizant în plus sau purtaţi o vestă reflectorizantă. Păstraţi-vă întotdeauna farul aprins şi rulaţi în poziţia de unde şoferii vă pot observa cu uşurinţă în oglinda retrovzoare (la 2/3 din lăţimea benzii). Evitaţi unghiurile moarte ale celorlalte vehicule.

Comentarii