lukoil-banenr

Toyota ştie cum să iasă din tipare şi de obicei o face cu un design deosebit şi mai puţin obişnuit ochiului uman. Uneori te poate surprinde şi cu tehnologiile moderne, iar mai nou, vor încerca să facă acest lucru şi cu numele de botez al celui mai nou model de Yaris.

Pilot Autoexpert

Nu este deloc o glumă şi sună chiar aşa, Toyota Yaris GRMN. Aceasta este maşinuţa cu care niponii speră să influenţeze alegerea clienţilor în segmentul din care fac parte sportive ca Renault Clio RS, Fiesta ST şi Polo GTI. Pe lângă faptul că este un facelift al vechiului Yaris, acum compacta aduce şi un plus esenţial de cai putere, chiar enorm de mulţi pentru cei ce s-au obişnuit cu gama Yaris.

608951l

Odată cu lansarea acesteia, Toyota va marca debutul în WRC, Campionatul Mondial de Raliuri. Dezvoltată pentru a se lupta de la egal la egal cu modele precum Clio RS, Polo GTI, Fiesta ST și 208 GTI, noul model se va numi oficial Yaris GRMN și va produce „mai mult de 210 CP dintr-un motor de 1.8 litri”, conform comunicatului oficial al mărcii japoneze, scrie automarket.ro. Datele tehnice și galeria foto detaliată rămân încă sub cheie, însă cifrele oferite până acum de Toyota și primele două imagini exterioare – pe care le puteți admira mai jos – promit să ne ofere una dintre cele mai capabile mașini sport din segment.

Numele GRMN este acronimul expresiei „Gazoo Racing Masters of Nurburgring” și a mai fost folosit de Toyota anterior în gamă pe versiuni speciale modificate ale unora dintre modelele din propriul portofoliu, cum sunt minionul iQ GRMN, coupe-ul GT86 GRMN sau conceptul GRMN Sports Hybrid (2011).

471827l

Comentarii