lukoil-banenr

O echipă din Formula 1 va fi pentru prima dată condusă de o femeie

Peter Sauber a anunţat joi că a renunţat la funcţia de şef al echipei de Formula 1 pe care a fondat-o în 1993, conform planului anunţat anterior de a se retrage din activităţile de zi cu zi până la împlinirea vârstei de 70 de ani în 2013.

bodybuilding

diselok

Elveţianul va păstra însă postul de preşedinte al consiliului de directori şi va fi înlocuit în funcţie de Monisha Kaltenborn, actualul CEO-ul al celor de la Sauber.

„Am decis cu mult timp în urmă că Monisha va prelua controlul, dar nu am specificat când. Acum este momentul potrivit pentru ambii. Au fost câteva curse la care nu am putut participa, cel mai recent exemplu fiind Marele Premiu al Japoniei, unde echipa a obţinut o performanţă excelentă. Monisha are toate calităţile necesare pentru a fi un şef de echipă excepţional şi sunt sigur că va menţine valorile companiei. Asta este foarte important pentru mine”, a declarat el.

Născută în India în urmă cu 41 de ani, Kaltenborn lucrează pentru Sauber din 2000 şi a devenit CEO în 2010, iar ulterior a primit cu titlu gratuit 33% dintre acţiunile echipei. Cu această ocazie, ea a devenit prima femeie şef din istoria Formulei 1, urmând să-şi reprezinte echipa la toate întâlnirile oficiale cu restul echipelor.

„Sunt conştientă de responsabilitatea majoră pe care o am pentru echipa de curse a lui Peter Sauber. A fondat echipa cu peste 40 de ani în urmă, iar în primăvară se împlinesc 20 de ani de la debutul în Formula 1. Suntem a patra cea mai veche echipă din Formula 1. Să construieşti un astfel de proiect şi să-l menţii în viaţă într-un mediu dificil este o performanţă incredibilă. Mi-am stabilit obiective înalte şi sunt devotată să duc echipa mai departe aşa cum ar dori Peter Sauber şi să o conduc spre succes”, a precizat ea.ntre acţiunile echipei. Cu această ocazie, ea a devenit prima femeie şef din istoria Formulei 1, urmând să-şi reprezinte echipa la toate întâlnirile oficiale cu restul echipelor.

Comentarii