lukoil-banenr

O mie de kilometri – în fiecare an

bodybuilding

diselok

În fiecare an Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor va renova o mie de kilometri de drumuri naţionale, iar restul drumurilor le va repara. Despre aceasta a relatat Ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Anatolie Şalaru.
„90% din drumuri necesită o reparaţie capitală urgentă, iar iarna, din cauza timpului nefavorabil, drumurile s-au distrus şi mai mult”, a spus el.
Potrivit ministrului, în acest an cheltuielile pentru reparaţie vor fi de 2-3 ori mai mari decît în anul 2009, însă pentru reparaţia tuturor drumurilor sînt necesari circa 4 mlrd. euro.
El a menţionat că reparaţia se va începe imediat ce temperatura aerului se va ridica pînă la 10 grade. Reţeaua de drumuri a Moldovei cuprinde peste 16,8 mii km, din care 3,6 mii km sînt de importanţă naţională. În anul 2010 Fondul rutier va constitui 580 mil. lei (circa 33 mil. euro). Din această sumă circa 80 mil. lei vor fi alocate pentru procurarea echipamentului.

 

Comentarii