lukoil-banenr

Dacă până acum Audi Q7 reprezenta vârful de gamă al celor de la Audi în materie de SUV-uri, atunci acest lucru este pe cale să se schimbe în viitorul apropiat. Mai exact, din moment ce va apărea un alt SUV de talie mare numit Q8. 

bodybuilding

CEO-ul companiei Rupert Stadler a declarat pentru jurnaliştii de la Bloomberg faptul că Audi „lucrează intensiv” la noul proiect ce urmează a fi prezentat lumii întregi până la finele anului 2020. Dacă vă mai amintiţi, acest termen este şi unul limită pentru compania din Ingolstadt care şi-a promis să ajungă constructorul de automobile premium numărul unu în lume! Iată că acum, unele piese din acest puzzle ies la iveală.

diselok

Pasul celor de la Audi este unul bine gândit aşa cum şi BMW a promis că va lansa un model mai mare numit X7, iar concurenţii de la Bentley sunte foarte aproape de debutul noului Bentayga. Unde mai pui că şi Jaguar lucrează la F-Pace, sau Lamborghini cu al său Urus. Ba chiar şi Aston Martin pretinde la o cotă de piaţă cu un model numit Levante!

 

Comentarii