lukoil-banenr

Indiferent sub al cui acoperiş este acum Opel-ul, germanii vor continua să lanseze noi şi noi modele. Iar unul dintre acestea este crossoverul compact Grandland X, maşina care va concura cu Tiguan şi Qashqai.

Pilot Autoexpert

Ziceam mai devreme de Volkswagen care intră pe teritoriul celor mai compacte SUV-uri cu modelul T-Roc, acolo unde Opel este prezent cu Mokka, iar acum Opel intră cu Grandland X, acolo unde VW îşi are noul Tiguan. Iar printre acestea mai e loc încă de o mulţime de alte crossovere, printre care şi Nissan Qashqai, model vândut foarte bine în ţara noastră.

Opel a decis să pună accent pe vehiculele cu garda la sol mărită, astfel că după Mokka X, binemeritatul facelift primit de primul SUV de segment mic al germanilor, a urmat Crossland X, model încadrat în același segment, însă dedicat celor care nu-și doresc o mașină cu tracțiune integrală şi astăzi deja Grandland X, considerat a fi practic urmașul pe linie de segment al lui Antara.

Noul model este devzoltat pe o bază tehnică construită împreună cu PSA Peugeot-Citroen, grupul care în această primăvară a anunțat achiziția Opel, Grandland X este cu atât mai important pentru Opel cu cât va păși în segmentul SUV-urilor compacte, acolo unde Nissan Qashqai, VW Tiguan, Kia Sportage, Renault Kadjar și fratele Peugeot 3008, proaspăt laureat cu titlul Mașina Anului în Europa, fac legea pe continent.

Așa cum era de așteptat, noul Grandland X împarte majoritatea elementelor estetice cu fratele mai mic Crossland X, diferența fiind făcută de volum și dimensiuni, mult mai mari decât în cazul acestuia. Grandland X are 4.48 metri în lungime, iar portbagajul oferă minim 514 și maxim 1652 de litri, fiind unul dintre cele mai voluminoase din segment.

Conform comunicatului de presă oficial, Opel va oferi un sistem de frânare automată de urgență cu recunoașterea pietonilor, un sistem avansat de parcare automată și o cameră video la 360 de grade care permite montajul unei imagini live „din elicopter”. La nivelul confortului celor din habitaclu, Opel plusează cu scaune ergonomice certificate AGR, volan încălzit, scaune încălzite față și spate și cu portbagaj acționat electric cu senzori pentru picior.

Tehnologic, Opel se bazează pe sistemul IntelliLink, care facilitează conexiunea dintre telefon și mașină. Apropo de telefon, acesta se poate încărca cu inducție direct de pe consola centrală dacă aparatul permite asta, iar farurile LED adaptive fac și ele parte din pachet. Pachetul de asistență 24/24 OnStar, lansat de Opel și în România în cursul anului trecut, face parte din oferta lui Grandland X.

Cât despre motorizări, germanii au preferat să se abţină deocamdată de la vreun răspuns oficial, astfel că primile informaţii vor fi făcute auzite abia după premiera mondială care va avea loc în toamna acestui an.


Comentarii