lukoil-banenr

Pagubă de aproape 1 milion de euro la Abarth

Acum aproape un an de zile, un dealer Abarth s-a plâns casei de tuning italiene de faptul că acesta a primit un kit Abarth Esseesse parțial complet. La început, Abarth au catalogat acest caz izolat drept o simplă neglijență din partea angajaților răspunzători cu împachetarea acestor pachete de modificări destinate modelelor 500 și Punto.

bodybuilding

diselok

Totuși, în momentul în care dealerul respectiv a primit doar cutia unui kit Abarth Esseesse, fără nicio piesă aferentă, compania italiană și-a dat seama că aceasta nu mai este o problemă atât de minoră pe cât se credea inițial.

După o anchetă întreprinsă de poliția italiană pe parcursul a opt luni de zile, Carabinieri au găsit cei doi vinovați pentru aceste sustrageri de bunuri chiar în perimetrul fabricii Abarth.

Cei doi angajați Abarth au declarat că pentru o unitate ECU Esseesse (care în mod normal costă 1.500 de euro) cereau celor interesați de acestă piesă numai 300 de euro, iar poliția a estimat că paguba totală adusă companiei italiene de către cei doi inculpați se ridică la aproape 1 milion de euro.

Chestia amuzantă este că aceștia furau absolut orice piesă imaginabilă din respectivele kituri: scaune tip scoică, turbosuflante, componente ale sistemului de frânare, chiar și articole de îmbrăcăminte.

Un oficial al poliției italiane a declarat că alte 23 de persoane, toți angajați ai Poștei Italiene, sunt cercetați în prezent pentru complicitate la furt calificat.

Comentarii