lukoil-banenr

Una dintre cele mai „noi” modificaţii ale vehiculului de teren sovietic VAZ 2121, cunoscut şi ca Lada-Niva, a fost versiunea echipată cu motor diesel de provenienţă Peugeot. Acesta a fost produs în ultimii ani de „existenţă” ale maşnii şi a primit numele de botez VAZ 21215.

bodybuilding

Sub capota celui mai popular vehicul de teren, se regăsea unitatea pe motorină, în patru cilindri, aspirată natural, de producţie franceză. Construcţia relativ simplă a motorului cu un singur ax pentru came, a permis extragerea a numai 64 de cai putere şi 122 Nm de cuplu motor, accentul fiind pus pe consumul de carburanţi.

diselok

Acesta era cuplat la transmisia manuală cu cinci trepte care livra toată puterea sistemului de tracţiune integrală. Acceleraţia de la zero la prima sută dura o veşnicie întreagă (25 de secunde) iar viteza maximă se ridica la 125 km/h…
Maşinuţa înregistrează un consum de 7.8 litri la sută, iar cu un rezervor plin poate parcurge peste 570 de kilometri.

Un asemenea exemplar mai rar întâlnit se vinde şi în ţara noastră, pe un site de anunţuri local, unde proprietarul maşinii cere cam 3.500 de euro!

1fb392cd8385e0a8e11a37a1cd5f7735

5a301f328b59f18db17937114afcfd28

28a1807c4d460c8fb261c14c24264fd4

179635bca632de1c684a405eb48b2de3

c03ece290e9dcb6c84f739c7ba125c2e

c4a9ad0fb85e690719d71ea85843f22a

c48bde6bd45f947a739ded925e2ef341

Comentarii