lukoil-banenr

Sărbătorile de iarnă îşi au propriile tradiţii, iar câteva dintre acestea sunt în strânsă legătură cu consumul de alcool. Cea mai proastă tradiţie însă, este şofatul în stare de ebrietate, care din păcate, la noi în ţară, nu are nici o tangenţă cu vremea de afară. Dovadă este şi faptul că în primile zile ale anului 2016, mai exact în perioada 31 decembrie 2015 – 3 ianuarie 2016, pe teritoriul țării, au fost depistați și documentați 42 de șoferi în stare de ebrietate, 6 dintre care au refuzat să fie testați alcoolscopic.

bodybuilding

De cele mai multe ori, consumul de băuturi alcoolice poate avea consecinţe grave, dacă acest „sport” este combinat activ cu şofatul. O dovedeşte şi accidentul care a avut loc chiar în seara de tranziţie dintre ani, în jurul orei 12:00, pe strada Decebal din municipiul Bălţi, unde şoferul unui „Mercedes” a tamponat două mașini în trafic, după care a fugit de la faţa locului. Poliţiştii au identificat făptaşul trei minute mai trâziu. Acesta se deplasa haotic, iar la cerințele legitime ale inspectorilor de a stopa, nu s-a subordonat. Deplasarea acestuia a fost blocată pe str.Cahul din municipiu, astfel, conducătorul auto a stopat tamponând mașina de serviciu a poliției, dar şi un alt automobil parcat în preajmă.

diselok

La volanul mașinii s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 40 de ani. Şoferul conducea autovehiculul  în stare de ebrietate, având  o concentraţie de alcool de 1,34 mg/l în aerul expirat. Conform legislației în vigoare, concentrația maximă admisibilă de alcool este de 0.15 mg/l în aerul expirat și 0.3 g/l în sânge.

Iar Codul Contravențional al Republicii Moldova ne spune că, conducerea vehiculului de către o persoană care se află în stare de ebrietate produsă de alcool ce depăşeşte gradul maxim admisibil stabilit de lege, dacă fapta nu constituie infracţiune,  se sancţionează cu amendă de 150 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 2 la 3 ani.

Conform Codului Penal al Republicii Moldova conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare   se pedepseşte cu amendă în mărime de la 400 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani.

Inspectoratul Național de Patrulare, menționează că alcoolul este o substanță sedativă care afectează centrii de coordonare ai creierului, conducând la reducerea vizibilității, majorarea timpului de reacție, relaxare și somnolență, ceea ce provoacă adormirea la volan, etc. Dacă totuși ați consumat alcool și sunteți cu mașina personală, poliția vă îndeamnă să apelați la serviciile unui taxi sau să vă deplasați cu transportul public.

imagine simbol

sursa: igo.gov.md

Comentarii