lukoil-banenr

Petter Solberg: La revedere şi adio?

Petter Solberg este în pericol să rămână fără echipă în sezonul 2013 al Campionatului Mondial de Raliuri după retragerea celor de la Ford din competiţie.

bodybuilding

Iniţial, norvegianul a fost creditat cu şanse să devină coechipierul lui Mikko Hirvonen la Citroen, însă constructorul francez a anunţat recent că pentru acest post luptă Dani Sordo şi Mads Ostberg. În acest context, Solberg a admis că, în ciuda voinţei sale, ar putea fi nevoit să se retragă din WRC, chiar dacă simte că poate câştiga un nou titlu mondial după cel din 2003.

diselok

„Trebuie să iau în considerare că aş putea fi nevoit să mă retrag. Trebuie să gândesc aşa. Sunt pilot profesionist şi dacă nu pot trăi din raliuri trebuie să-mi caut altceva de muncă. Vreau să mă retrag? Ce gândiţi? Sigur că nu! Sunt disperat să continui să pilotez. Iubesc acest sport pentru că este viaţa mea. Îmi place totul la Campionatul Mondial de Raliuri. Ştiu că pot câştiga încă un titlu şi ştiu că Ford Fiesta RS WRC este suficient de bun pentru a câştiga titlul”, a declarat el într-un editorial publicat în revista britanică Autosport.

Cred că există ceva discuţii care vor avea loc până la Raliul Monte Carlo din ianuarie şi sper să ne vedem acolo.

M-Sport, compania care a gestionat programul Ford în WRC, este în discuţii avansate cu qatarianul Nasser Al-Attiyah pentru o colaborare pentru sezonul 2013 al Campionatului Mondial de Raliuri. Planul prevede o echipă cu trei piloţi din care ar urma să facă parte şi Solberg, iar norvegianul a admis că este la curent cu discuţiile dintre cele două părţi.

„Vom vedea ce se întâmplă. Sper că există ceva discuţii care vor avea loc până la Raliul Monte Carlo din ianuarie şi sper să ne vedem acolo. Dacă nu, atunci vă mulţumesc că citiţi acest editorial. Probabil că aţi aflat că nu am avut cel mai bun sezon, dar sper că v-am făcut să vă simţiţi bine”, a încheiat el editorialul pentru Autosport.

Comentarii