lukoil-banenr

Peugeot RCZ actualizat şi versiunea mult aşteptată RCZ-R de 260 CP

RCZ era ultimul model din gama companiei Peugeot care păstra încă legături estetice cu vechile modele din perioada 407. Din toamna acestui an, RCZ îşi ia însă adio de la farurile alungite şi intră în linia de design care se termină la Peugeot în cifra 8. Grila preluată de la 208, blocuri optice care mintesc de 508 şi o bară frontală neobişnuită, demnă de un concept, echipată în stânga şi în dreapta cu lumini de zi LED.

bodybuilding

diselok

Plafonul curbat poate fi comandat în trei nuanţe diferite de cele ale restului caroseriei, iar clienţii vor avea la dispoziţie 10 tipuri de jante care pot avea până la 19 inch în diametru. Apar şi două pachete estetice noi, Black şi Sport. Primul „vopseşte” plafonul, grila, oglinzile laterale şi etrierele în negru, în timp ce al doilea afişează un volan sport de dimensiuni reduse, un schimbător de viteze cu coloană scurtă şi un amplificator de sunet pentru versiunile pe benzină. Acesta din urmă are rolul de a îmbunătăţi comportamentul acustic al modelului francez.

La interior, evoluţia este ceva mai subtilă. Rămâne în picioare plafonul curbat – semnătura acestui model – în timp ce planşa de bord poate fi comandată acum în zona butoanelor cu un fundal negru glossy. Lista de opţiuni este extinsă de acum, clienţii având posibilitatea de a comanda interioare în care domină pielea, combinaţia piele-textil sau pielea Alcantara.

Sub capotă, motoarele rămân aceleaşi: fie alegeţi un motor pe benzină de 1.6 litri turbo capabil de 156 sau 200 CP, fie alegeţi un diesel de 2.0 litri, 163 de cai şi 340 Nm. Noutatea interesantă va veni însă la acest capitol la sfârşitul anului viitor, când Peugeot va lansa versiunea RCZ-R, cu 260 de cai putere storşi din acelaşi 1.6 THP turbo. Puterea va fi livrată spre roţile faţă, iar stabilitatea automobilului va fi asigurată de un diferenţial Torsen cu alunecare limitată. Noul model de performanţă va fi prefigurat la Paris de un concept.

Comentarii