lukoil-banenr

Poliţist arab urmărit cu maşinile de drifteri

În momentul în care cei responsabili cu asigurarea respectării legii îşi pierd din autoritate în faţa celor care încalcă legea, lucrurile au degenerat deja prea mult şi toată societatea are de suferit.

bodybuilding

diselok

Se pare că arabii au început să adopte stilul agresiv, rebel dar mai ales extrem de periculos al ruşilor, pe care îl manifestă chiar şi în situaţia în care ei sunt cei aflaţi în ilegalitate. Aşa ceva s-a întâmplat când un echipaj de poliţie a întrerupt demonstraţiile extrem de periculoase ale unui grup de drifteri arabi care participau la curse ilegale, probabil într-un loc interzis.

Decis să pună capăt ilegalităţilor, poliţistul încearcă să disperseze grupul de maşini adunate la un loc, însă cu siguranţă nu se aştepta la o asemenea reacţie din partea drifterilor. Dacă de obicei un asemenea grup s-ar fi împrăştiat imediat la vederea unei maşini de poliţie, cei din videoclipul de mai jos decid să-l înfrunte pe poliţist, luând cu asalt maşina acestuia şi hăituindu-l chiar şi când acesta părăseşte zona, în încercarea de a scăpa de infractorii enervaţi fiindcă cineva a îndrăznit să-i oprească.

Comentarii