lukoil-banenr

Despre faptul că poliţia din Dubai se poate lăuda cu cel mai luxos garaj auto din lume se ştia de multă vreme. Doar aici, poţi să vezi automobile ca Bugatti Veyron, BMW M6, Aston Martin One-77, Bentley Continental GT, Lamborghini Aventador LP700-4 sau Ferrari FF, purtând „veşmintele” poliţieneşti. Ce ne miră în continuare este faptul că autorităţile acestui oraş nu s-au oprit aici şi recent au mai adăugat o piesă de colecţie, un Porsche 918 Spyder.

bodybuilding

Pe lângă faptul că hypercarul german este unul dintre cele mai performante din lume, aflat în competiţie directă doar cu Ferrari LaFerrari şi McLaren P1, acesta mai este şi extrem de rar. În total, au fost produse numai 918 unităţi iar unul dintre ele a ajuns în Dubai. Principala atracţie o constituie trenul de rulare al maşinii, unul care combină serviciile unui V8 turbo-aspirat, cu alte două motoare electrice, pentru un total de 887 cai putere şi 1.280 Nm de cuplu motor!

diselok

Toată puterea este transmisă roţilor motrice prin intermediul transmisiei cu şapte trepte PDK şi a unui sistem de tracţiune integrală, care fac posibilă accelerarea de la zero la prima sută la oră în numai 2.6 secunde, iar viteza maximă atinsă se ridică la 345 km/h. Pentru a atinge viteza de 200 km/h este nevoie de doar 7.3 secunde, iar dacă vrei să simţi pe propria piele ce înseamnă 300km/h va trebui să te ţii de volan bine iar cu pedala la podea ai de aşteptat 20.9 secunde.

Nu mai menţionăm că poţi avea un consum de numai 3.1 litri la sută, atunci când rulezi relativ calm prin oraş, sau chiar zero, pe distanţe de la 16-31 de kilometri! Iată ce înseamnă un hypercar! Nu doar performanţe dar şi eficienţă!

porsche-918-spyder-de-politie-6af4d23b26ed8c966a-0-0-0-0-0

porsche-918-spyder-de-politie-4807d23b265403b640-0-0-0-0-0

Comentarii