lukoil-banenr

Porsche a lansat noua generaţie Boxster

bodybuilding

Porsche a anunţat că va veni cu temele făcute la Salonul Auto de la Geneva. Mai exact, Matthias Müller – preşedinte şi CEO la Porsche – a dezvăluit noul model sport cu motor amplasat central, adică generaţia proaspătă Boxster. Dacă te roade curiozitatea şi vrei să vezi exact momentul în care noul Boxster şi-a făcut apariţia, te invităm să arunci o privire la filmuleţul următor:

diselok

La ediţia din acest an a fost prezentată şi noua generaţie a modelului 911 Carrera Cabriolet, pe care poţi să-l vezi mai bine în acest video. În plus, vei vedea şi câteva declaraţii, inclusiv de la managerul de dezvoltare pentru gama 911, August Achleitner. Aşadar…

Dacă ar fi să ne raportăm în funcţie de numărul celor care s-au înghesuit să fotografieze în special noile modele, am putea spune că acestea au avut deja succes. Şi pentru că tot a venit vorba, cei de la Porsche chiar au un motiv de bucurie, de ordin financiar, pentru că în luna februarie, compania a înregistrat o creştere (în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut) a vânzărilor cu 19% la nivel internaţional.

Au fost comercializate 8.846 de unităţi, ceea ce înseamnă că luna februarie 2012 a fost cea mai profitabilă din istoria companiei. În Asia au fost vândute cele mai multe exemplare: 3.393. În special în China s-au vândut 2.288 de maşini şi astfel s-a înregistrat o creştere cu 74% în comparaţie cu luna februarie a anului 2011.

În Europa, creşterea înregistrată a fost de 11,5% comparativ cu 2011, cu 1.963 de unităţi vândute. O creştere semnificativă s-a înregistrat în Rusia, cu o valoare de 58%.

O contribuţie la aceste rezultate a avut inclusiv noul Porsche 911 Carrera: luna trecută, 1.848 de maşini au intrat în posesia unor clienţi. Comparativ cu luna februarie 2011, s-au vândut 2.104 de modele Porsche Panamera, ceea ce înseamnă o creştere cu 37,5%. Totuşi, pe primul loc la vânzări a fost modelul Cayenne, cu 4.423 de exemplare comercializate.

Comentarii