lukoil-banenr

Porsche Cayenne in Grecia

bodybuilding

diselok

Chiar daca Grecia se confrunta cu o criza economica de amploare, compania germana Porsche a decis sa prezinte anume aici noul sau SUV. Iata de ce am ajuns in aeroportul din Thessaloniki, unde a inceput aventura mea cu cel mai nou si mai asteptat Porsche.

Cea de-a doua generaţie a lui Porsche Cayenne reprezintă o evoluţie mai mult decât sesizabilă şi promite să continue succesul primei generaţii vinduta la 270.000 de clienti ce au trecut peste „complexul Porsche” care spune că un Porsche trebuie să fie un 911.
Oficialii Porsche sunt mulţumiţi de acest rezultat dar nu trebuie să uitaţi ca primul Cayenne a însemnat mai mult decât cifre bune.
Datorită lui, Porsche a putut să îşi deschidă reprezentanţe în locaţii unde vânzările modelelor clasice ale mărcii erau pe linie moartă.Mă gândesc în special la Rusia şi China. Astfel, datorită lui Cayenne au început să se vândă şi celelalte modele ale mărcii deci importanţa acestui SUV extravagant este mult mai mare pentru Porsche decât puteţi crede.

Sa revenim la noua generatie care la sigur se impune ca un etalon în ce priveşte sportivitatea în segmentul SUV-urilor de lux. Noul Cayenne are un design revizuit, dar care păstrează caracteristicile principale ale primei generaţii. Fața a fost simplificată si se apropie mult de limuzina Panamera, însă a devenit mai agresivă prin apariția unor linii adiționale care au rolul de a-i imprima lui Cayenne un aspect dinamic evident. Deși este mai mare ca dimensiuni față de precedenta generație, Cayenne are un profil dinamic, o linie arcuită a plafonului și o imaginje plonjată care demonstrează că un SUV poate să arate sport fără experiențe estetice controversate.

În partea din spate, Cayenne are un aspect mai bine lucrat. Hayonul şi stopurile nu mai sunt decupate simplist, ci continua liniile fluide ale întregului ansamblu. Deşi cele două perechi de evacuări aduc în peisaj o puternică notă de sportivitate, masina este dominată de eleganţă. Dimensiunile nu au crescut foarte mult, noul Cayenne fiind mai lung cu 4,8 cm, iar ampatamentul este mai mare cu 4 cm.
O nota aparte merita interiorul. Inginerii Porsche au luat la cunoștință opiniile celor care susțin că interiorul lui Panamera este mult mai reușit decât exteriorul și au dezvoltat habitaclul noului Cayenne pe baza liniilor deja cunoscute de la fratele din gamă, completându-le cu elemente clasice Cayenne, cum sunt mânerele interioare regăsite acum atât pe consola centrală, cât și pe uși. Un alt element care respiră „Porsche” prin întreaga sa ființă este zona indicatoarelor de bord, cele cinci cadrane așezate consecutiv în formă de semicerc având în centru turometrul. Designul dinamic, care completează perfect profilul exterior al mașinii, este dublat de elemente care se ridică la nivelul de eleganță, sportivitate și calitate Porsche. Am avut la dispoziție un ecran TFT de 7 inch care găzduiește toate comenzile sistemelor mașinii, am stat pe un scaun reglabil pe 18 direcții și care se adaptează dinamic automat la dimensiunile șoferului, l-am încălzit și l-am aerisit prin comenzile cu trei trepte care nu acționează doar asupra șezutului și spătarului, ci și asupra zonelor exterioare ale scaunului, am avut în mâini un volan cu trei spițe evident micșorat față de generația anterioară, am simțit materialele de înaltă ținută ale mașinii și am stat pe bancheta care oferă trei locuri individuale și care este ajustabilă și ea față/spate și la nivelul unghiului spătarului. Toate sunt impecabile. Spațiul nu va fi nici el o problemă pentru pasagerii lui Cayenne, indiferent dacă vorbim de cel interior sau de cel destinat bagajelor. În acest ultim caz, Cayenne oferă 670 de litri, record absolut in segment. Nu trebuie să uităm sentimentul de înaltă ținută calitativă imprimat de plafonul Alcantara disponibil opțional și nici de sistemul audio Burmester cu 16 difuzoare căruia nu avem să-i reproșăm absolut nimic.

Toate acestea se pierd odata ce pornesti motorul acestui „monstru” pe patru roti.E greu de redat cu cuvinte senzatiile pe care le ai atunci cind apesi pedala de acceleratie.Cert e un lucru, vreai s-o faci tot mai des si mai des.Si nu numai pentru senzatiile de acceleratie pe care le simti, ci doar pentru a auzi din nou acest sunet.Ei bine, peste vreo 30 de km am inteles de ce cei de la Porsche nu au renuntat la ideea de a prezenta aceasta masina in Grecia. Traseele prin muntii din Halkidiki merita sa intre oricand intr-o colectie de drumuri pe care sa pleci in vacanta pe roti.

Prima versiune pe care am „calarit-o” a fost Cayenne S care rămâne un SUV V8 aspirat remarcabil prin felul impecabil cum se comportă pe şosea. Suspensiile şi direcţia sunt setate perfect. Încă un plus al maşinii este modul Confort al suspensiei. Faţă de generaţia precedentă Cayenne este mult mai confortabil, fiind acum extrem de aproape de confortul unui ML. La fel ca în cazul generației anterioare, punctul forte este comportament dinamic pe șosea. Deși are 2.2 tone și o înălțime de 1.7 metri, Cayenne S stă impecabil pe viraje, modelul german fiind ajutat în acest sens mai ales de pachetul Porsche Torque Vectoring Plus, care îmbunătățește și optimizează modul de funcționare a diferențialelor. PTV Plus colaborează cu pachetele Porsche Traction Management, Porsche Stability Management și Porsche Dynamic Chassis Control pentru a pune pe șosea Cayenne fără compromis în ceea ce privește stabilitatea în viraje sau la viteze înalte (și foarte înalte) pe autostradă. Direcția noului Cayenne S este și ea foarte exactă, volanul cu trei spițe de mărime redusă transmițându-ți un feedback de excepție, roțile răspunzând imediat la cea mai mică modificare a poziției acestuia.Noul Cayenne S este mai dinamic ca un X5 sau un X6. O serie de părţi ale maşinii au fost revizuite pentru scăderea greutăţii: sistemul electric şi caroseria – de acum capota, portbagajul, uşile şi aripile sunt de din aluminiu, doar aceste modificări ale caroseriei economisind 39 de kilograme. Astfel s-a ajuns la un rezultat fantastic, un Cayenne S este mai uşor cu peste 150 de kilograme decât un model silimar de generaţie precedentă.

Motorul acestei versiuni a fost îmbunătăţit şi oferă de acum o putere maximă de 400 CP. Cuplul motor are o valoare maximă de 500 Nm. Datorită scăderii greutăţii şi a creşterii de putere, un S este acum mai rapid de la 0 la 100 km/h cu aproape o secundă decât modelul precedent – 5,9 secunde îi sunt necesare pentru această acceleraţie.
Cutia cu opt trepte automată este standard pentru această versiune ca si sistemul Start&Stop pentru zonele aglomerate şi scade semnificativ consumul maşinii indiferent de locul sau modul în care o conduci.

Dar Cayenne S nu este perfect pentru că această cutie răpeşte din plăcerea pilotajului cu întârzierile sale şi momentele de gândire lungi.Ideea este să păstrezi S-ul cât mai sus în ture. După 4.500 de rpm, maşina este bestială. Imediat ce scazi sub 4.000 devine plictisitoare şi vrei din ce în ce mai mult.Spectacolul dinamic al maşinii este total – treapta a cincea o schimbi abia la 200 km/h şi realizezi că mai ai trei trepte de viteze pentru a atinge viteza maximă.
Cert este un lucru, Porsche este un Porsche doar daca e Turbo, versiune pe care am testat-o doar la a doua zi de test. Când spui Cayenne Turbo, spui motor de 500 CP Indiferent că te referi la vechea sau la noua generație. Cu toate acestea, diferențele sunt imense între cele două generații.Vorbim de un V8 de 4.8 litri care se află pe locul al doilea de jos în sus din punctul de vedere al cilindreei (doar BMW cu al sau V8 de 4.4 litri coboară mai jos). Puterea maximă de 500 de cai este atinsă la 6000 rpm și este cu 55 CP mai coborâtă decât cea a a versiunilor M X5 și X6, cu 10 CP mai scâzută decât cea a lui M63 AMG și Range Rover Sport, dar cu 115 CP mai mare decât cea a lui Infiniti FX50S. Porsche a pus însă accentul pe cuplul imens al acestui motor (700 Nm), cel mai mare din segment.Si daca la Cayenne S cutia cu opt trepte a lasat loc de mai bine, la versiunea Turbo situatia se schimba radical.Asta pentru ca ea a fost dezvoltată pentru a scoate maximum de performanțe și minimum de consum.Tandemul cu motorul turbo are capacitatea de a duce treapta a treia până la 180 km/h în caz de nevoie, dar și de a rula cu 90 km/h în treapta a opta cu 1000 rpm pentru a reduce consumul la valori nemaiîntâlnite în segment. Evident, transmisia automata reușește să te facă să înțelegi că levierul schimbătorului va deveni peste câțiva ani o simplă amintire, plăcerea condusului manual fiind transformată fără pierderi în plăcerea condusului automat. Nu există în segmentul SUV un cuplu motor-cutie mai performant decât cel regăsit pe Cayenne Turbo.

Când auzi că un SUV ajunge în 4.7 secunde de la 0 la 100 km/h, primul impuls este să verifici cifrele pentru a testa veridicitatea afirmației. Când ești la volanul unui SUV care poate asta, senzația este una mai degrabă fizică decât una de altă natură. Nu simți când treci de prima sută de kilometri pe oră cu pornire de pe loc, iar acest lucru este recunoscut de inginerii Porsche printr-un detaliu foarte relevant: vitezometrul este gradat din 50 în 50 km/h. Sunt doar trei SUV-uri de serie în lume care pot să facă 0-100 în mai puțin de 5 secunde: Cayenne Turbo, BMW X5 M și X6 M. Cele două modele bavareze reușesc însă asta cu motoare cu 55 CP mai puternice. Mai mult, Porsche profită de faptul că și-a construit propria ligă și în ceea ce privește viteza maximă (278 km/h), net superioară tuturor adversarilor din segment, limitați la 250 km/h. Pentru a vizualiza corect caracteristicile de performanță ale SUV-ului german, imaginați-vă cum ar fi să stați la volanul unui SUV care parcurge un kilometru cu pornire de pe loc în doar 23.5 secunde. Acesta este Cayenne Turbo. De fapt Porsche a dezvoltat o adevărată uzina de putere în „pielea” unui SUV. Pentru a vorbi de ținuta de drum trebuie să începem cu faptul că noua generație a versiunii Turbo este cu 185 de kilograme mai ușoară decât cea a generației anterioare, deşi aceasta dispune de mai multe pachete şi sisteme în dotarea standard. Ajungem la suspensiile pneumatice adaptive ale lui Cayenne, care între setarea de off-road și cea de șosea, trecând prin modul Normal, reușesc să mulțumească orice tip de client. Trebuie spus că la performanțele de stabilitate ale modelului testat au participat fără doar și poate și jantele de 21 de inch cu care era echipat acesta, cea mai mare dimensiune disponibilă în serie pe noul Cayenne.Trebuie sa mentionez ca noul Turbo mi s-a parut extrem de confortabil. Nu-l compar cu modelul precedent ci cu versiunea S a noului model. La prima vedere acest lucru pare anormal. Posibil sa fie din cauza masei mai mari a versiunii Turbo fata de cea a Cayenne S dar poate si din cauza setarilor diferite ale suspensiei.

In fine, Cayenne este un Porsche. Altfel spus, pentru a intra în posesia celui mai scump SUV de performanță de pe piață trebuie să aveți un cont gras și să nu vă gândiți la cuantumul ratei lunare de leasing. Luxul de a avea în garaj un Cayenne Turbo vă va costa cel puțin 110.000 euro, fiecare element opțional pe care îl veți adăuga unei echipări deja foarte bogate calculându-se la scara sutelor sau miilor de euro. Mare atenţie la buget si in cazul unui Cayenne S, deoarece ca să arate impecabil trebuie cheltuit serios pe opţionale. Un Porsche nu este un Porsche dacă în acei bani mulţi pe care îi cheltuieşti nu există şi noţiunea de lux.
Evident cel mai disponibil Cayenne este dieselul de 3 l volum.Pretul de pornire pentru Moldova fiind de 54.000 euro care déjà include tapiterie din piele si cutie de viteze automata.Pun pariu ca aceasta va fi si cel mai bine vindut model cit in Moldova atit si Europa.

In fine, Porsche a reuşit din nou. Noul Cayenne arată senzaţional, are cel mai reuşit interior de SUV din lume şi se comportă ca o adevărată maşină sport.La fel ca si prima generatie, noul model va deveni coloana vertebrală a vânzărilor Porsche, succesul Cayenne permițând abordarea ceva mai relaxată a segmentului sportivelor de șosea.

 

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPromotie de exceptie
Articolul următorRetromobile Show 2010