lukoil-banenr

Versiunea extremă a modelului de curse 911 GT3 a fost surprinsă în timpul unor teste pe zăpadă iar acest lucru înseamnă că nu a mai rămas mult pînă la lansarea oficială a sportivei.

bodybuilding

Cel mai probabil, aceasta va fi lansată în cadrul Salonului Auto de la Geneva din primăvară anului 2015. Faţă de un GT3, noul RS vine cu bare față/spate restilizate şi dotate cu guri de aerisire de dimensiuni impunătoare. Conductele de aerisire ale frînelor ne vorbesc despre faptul că şi sistemul de frânare a fost îmbunătăţit. Pe spate, remarcăm apariția unui difuzor și a unui spoiler mult mai mare ca cel de pe GT3, lucru care s-ar traduce printr-o forță de apăsare mai bună. Cît despre interior, acesta va fi unul spartan, identic cu cel de pe un GT3 stock.

diselok

porsche-911-gt3-rs-004

Propulsorul noului GT3 RS va fi același boxer în 6 cilindri de 3,8 litri volum doar că în cazul lui RS, puterea va crește, de la 469 la 500 de cai putere. Cel mai probabil, că şi accelerația de la zero până la prima sută pe cadrane va coborî sub pragul de 3,5 secunde. Însă nu sprintul, ci ţinuta de drum impecabilă este atuul acestui model! Porsche anunță că standard va fi oferită cutia de viteze PDK iar pentru cei care pun accent pe o cutie manuală, opțional va fi pusă la dispozitie una în 7 rapoarte.

porsche-911-gt3-rs-005

porsche-911-gt3-rs-007

porsche-911-gt3-rs-008

Comentarii