lukoil-banenr

Prezentarea noilor pneuri Nokian Hakkapeliita 7 la Ivalo

bodybuilding



Compania finlandeză Nokian este pe bună dreptate considerată drept cea mai revoluționară în ceea ce privește producția de anvelope de iarnă. Gama Hakkapeliita este renumită prin performanţele sale pe zăpadă şi gheaţă, ieșind învingătoare de fiecare data în testele comparative. De curând Nokian Tyres a lansat un model nou, Hakkapeliita 7, prezentat la Ivalo, Finlanda, la care a fost prezentă şi echipa AutoExpert.
Generația precedentă Hakkapeliita purta indexul 5, dar producătorii afirmă că volumul de inovații este atât de mare încât ar fi corect să se treacă peste un index. Noul model a fost elaborat practic de la zero, fiind utilizate tehnologii noi, componente mai avansate şi amestecuri de cauciuc noi.
Principala inovație o constituie crampoanele, care până la ultima generație aveau o formă pătrată. Acum acestea au forma unui hexagon turtit, partea lată fiind îndreptată spre direcția de mișcare. După cum afirmă producătorii, în acest fel este obținută o aderenţă fenomenală la accelerare şi frânare. Părţile înguste ale hexagonului la rândul său micșorează alunecările transversale ale mașinii, la mișcare în curbe. În afară de crampoane noi, Hakkapeliita este echipată cu amortizoare pneumatice, denumite Air Claw. Curios, această tehnologie a fost preluată de la producătorii de încălţăminte sport. În blocul din faţa cramponului sunt făcute trei canale în formă de picătură, care amortizează lovitura cramponului de drum şi nu-l lasă să vibreze în locașul său. Astfel, pneurile de iarna au devenit mult mai silențioase.
Pentru a ne convinge de capacitatile noilor pneuri, am avut posibilitatea de a pilota diverse automobile, atât pe zăpada, cât şi pe gheaţă. Cel mai mult ne-a impresionat Porsche Panamera, care a dat dovada de un comportament exemplar pe toate tipurile de carosabil. Noile pneuri de la Nokian permit utilizarea chiar şi unor mașini ultraperformante precum Panamera pe orice anotimp, inclusiv iarna. Noile pneuri vor intra pe piața începând cu aceasta vara, preturile vor fi anunțate ulterior. Mai detaliat despre noile pneuri puteţi citi în numărul 4 al revistei Auto Expert.

diselok

{morfeo 16}

Comentarii