lukoil-banenr

Prima jantă din fibră de carbon

Carbon Revolution, firma care a reuşit să creeze o astfel de inovaţie, a spus că această jantă este rezultatul a aproape un deceniu de cercetare şi dezvoltare.

bodybuilding

diselok

Aşa cum am scris şi despre noul material al celor de la compania Ford, fibra de carbon are avantaje evidente în comparaţie cu oţelul. Cu ajutorul greutăţii sale reduse, de doar opt kilograme, janta CR9 creată de australieni poate micşora consumul de combustibil cu până la patru procente. Brett Gass, directorul de inginerie şi unul dintre fondatorii companiei Carbon Revolution, a fost implicat în acest proiect încă de la începutul său acum zece ani, iar de-a lungul vremii, el, alături de echipa sa, a folosit o strategie de dezvoltare similară celor folosite de NASA.

Noul tip de jante respectă toate standardele cerute de producătorii auto şi de corpurile de reglementare internaţională şi este compatibilă cu sistemele de monitorizare a presiunii din roţi.

Prima jantă de serie din lume creată dintr-o singură bucată de fibră de carbon va fi disponibilă doar în diametrul de 19 inch, alte dimensiuni urmând să fie puse în vânzare în lunile următoare.

Comentarii