lukoil-banenr

Erai nerăbdător să afli cu ce performanţe va intra pe segment noul E63 AMG, ei bine ai accesat adresa corectă. Aşa se face că, absolut întâmplător sau nu, dar germanii au încredinţat informaţii secrete deocamdată, despre noul lor super sedan. Iar de la noi afli mai multe detalii.

bodybuilding

Deci, sub capota modelului va fi instalat acelaşi V8 de 4.0 litri, turbo-aspirat, dar care dezvoltă foarte mulţi cai putere. Mai exact, vorbim de o rezervă de 612 CP în versiunea de top, sau ceva mai puţin, 571 CP, în versiunea inferioară. Care o fi aceasta, nu vă putem spune cu siguranţă, dar bănuim că ar fi vorba despre versiunile E63 şi E63 S Moldel.

diselok

În ambele cazuri însă, este acelaşi propulsor, M177, cuplat cu o transmisie automată cu nouă rapoarte şi un sistem de tracţiune integrală, foarte sofisticat. Garnitura tehnică îi permite noului sedan să accelereze de la zero la prima sută în doar 3.7 secunde, sau 3.5 dacă vorbim de vârful de lance. Viteza maximă bineînţeles este limitată la 250 km/h. Nu are rost să mai pomenim sisteme de frânare de înaltă performanţă, suspensia sport, inserţiile din fibră de carbon şi alte jucării, deja suntem obişnuiţi cu asemenea jucării.

Dar, vom reveni şi cu o listă mai actualizată în ce priveşte noul model, îndată ce avem comunicatul de presă de la Mercedes-Benz. Keep in touch!

Comentarii