lukoil-banenr

âCu siguranţă că spaniolii nu s-au aşteptat să înregistreze un asemenea succes cu primul său crossover de serie, modelul Ateca. Doritori de a procura această maşină sunt o mulţume, iar comenzile nu contenesc să curgă. Iar acest lucru a motivat conducerea Seat să ia în calcul şi o versiune de performanţă, căreia îi va fi atribuit numele Cupra după botez.

bodybuilding

Surse din interiorul companiei au confirmat pentru o publicaţie străină, că acest lucru este pe cale să se întâmple şi că nu sunt doar zvonuri. Citat de automarket.ro aflăm că ”Piața SUV-urilor sportive evoluează rapid în segmentul premium, dar în segmentul de volum nu există un model care să propună același lucru. Tocmai această absență deschide noi oportunități pentru Seat, care ar putea să se diferențieze de celelalte SUV-uri și să preia conducerea acestei nișe. Mai mult, un Seat Ateca Cupra ar putea deveni rapid o mașină emblematică pentru brand.”

diselok

Adevărat sau nu, rămâne de văzut în viitorul apropiat. Dacă totuşi proiectul va primi undă verde atunci Seat Ateca Cupra ar putea fi urmat şi de rivalii săi. Lucru deloc imposibil, de vreme ce Volkswagen a anunţat versiuni cu foarte mulţi cai putere pentru al său Tiguan. Sub capota lui Ateca va fi instalat un propulsor de 2.0 litri, turbo-aspirat, care să livreze sistemului de tracţiune integrală în jur de 286 de cai putere. În acest scop va fi ajutat şi de transmisia cu dublu-ambreiaj DSG.

Ipotetic, garnitura tehnică îi va permite crossover-ului să sprinteze de la zero la prima sută la oră în circa 6.5 secunde şi să dezvolte o viteză maximă de 250 km/h. Deocamdată însă, va trebui să mai aşteptăm un pic debutul mondial al modelului de bază, iar apoi se va putea vorbi şi despre varianta sportivă a micuţului off-roader.

Comentarii