lukoil-banenr

Se ştie deja că Tesla planifică să lanseze în viitorul apropiat un crossover iar acesta se va numi Tesla Model X. Iată că primul prototip al acestuia a fost surprins recent de către fotografii spioni după ce a ieşit la o plimbare pe drumurile publice.

bodybuilding

Tesla a reușit să bulverseze industria auto mondială cu generaţia actuală a sedanului Model S dar se pare că nu se mulțumesc doar cu atât. Americanii au hotărât să lărgească gama de modele, semn că vor să mărească volumul vînzărilor dar și că au intenția de se impune în noi segmente. Zis și făcut, noul Tesla Model X va fi primul crossover din gamă care a și fost surprins în teste.

diselok

fd1321d5bc280c2c388c8c5e6ed179ba_small_resize

Producătorul a declarat că Model X va fi lansat pe linia de asamblare în al treilea trimestru al anului 2015 iar faptul că mașina a fost deja surprinsă pe drumurile publice ne demonstrează că noul model este foarte aproape de productia de serie.

Se cunosc deja careva detalii tehnice despre noul crossover. Astfel, maşina va fi dotată standard cu sistemul de tracțiune integrală iar ușile vor păstra modalitate de acces de tip ”pescăruș” (gullwing)! Opţional, va disponibil al treilea rând de scaune iar plierea ambelor banchete va permite obținerea unei suprafeţe plane de podea.

Mașina va fi echipată cu patru electromotoare, câte unul pentru fiecare roată și va fi disponibilă în două versiuni de putere, cu baterii de 60 și 85 kW/h, lucru care îî va conferi mașinii o autonomie de 368 sau 480 km respectiv.

9e626495813e814e3e0f1656867b4678_small_resize

64fe056bb201cea8c3d101b3ee460645_small_resize

d261618fc51caa06b7b0c1eec4b83ff4_small_resizePrețul estimativ al noului model va fi de 50-60 mii dolari USD.

Comentarii