lukoil-banenr

Cum Mercedes-AMG E63 este pe cale să fie prezentat foarte curând şi va pretinde la supremaţia în segmentul sedanurilor premium super-sport, BMW are toate motivele pentru a se grăbi cu testarea şi lansarea principalului său rival, modelul M5. Iar de curând, acesta a fost văzut pe circuitul de la Nurburgring unde „alerga” cu acceleratorul la podea.

bodybuilding

Aşa cum mizele cresc, iar numărul cailor putere este la fel în creştere, devine din ce în ce mai greu să construieşti un automobil rapid, cu sute de CP livraţi doar punţii spate. Se ştie că Mercedes va opta pentru un sistem de tracţiune integrală în cazul noului său E63, iar acest lucru ar însemna că şi BMW M5 va trebui să adopte aceeaşi formulă. Cel puţin sub capotă, ambele sedanuri vor găzdui câte un V8 (4.0 pentru MB şi 4.4 litri pentru BMW).

diselok

Acesta ar putea deveni primul BMW M5 din istoria producătorului bavarez de automobile, echipat cu tracţiune integrală xDrive, tehnologie care urmează a fi împrumutată de la fratele mai mare BMW X5 M. Doar că, filmarea surprinsă pe Iadul Verde relevă o cu totul altă realitate. Fie sistemul AWD pe BMW nu este complet funcţional, fie, s-a renunţat în genere la el, aşa cum maşina denotă un comportament apropiat mai degrabă de sportcarurile cu tracţiune pe puntea spate!

La această oră însă, sunt cunoscute prea puţine detalii pentru a ne face o concluzie. Tot ce vă putem spune este faptul că M5-ul în caroseria F90 va avea peste 600 de cai putere şi că ar trebui să fie mai rapid decât concurenţa, asta dacă bavarezii încă vor să se menţină în top!

Comentarii