lukoil-banenr

(R)Evoluţia Mitsubishi Lancer de 500 de cai putere!

bodybuilding

Normele de poluare stricte îi forţează pe japonezii de la Mitsubishi să adopte o filosofie nouă în ceea ce priveşte viitoarea generaţie a modelului de performanţă, ceea ce ar însemna că noul Lancer Evolution se va poziţiona ca un model de sine stătător şi nu ca un derivat sportiv al compactei sedan. Mai multe surse neoficiale susţin că repoziţionarea se va face într-un segment superior, nu atât de accesibil publicului. Astfel, potrivit publicaţiei Autocar, Lancer Evo XI ar putea să se claseze în acelaşi segment cu Nissan GT-R şi Porsche 911.

diselok

Sunt nişte maşini legendare, împotriva cărora japonezii vor să lupte cu un ansamblu de propulsie hybrid (care combină resursele unui motor pe benzină supraalimentat cu potenţialul a două unităţi electrice, pentru a obţine o putere totală de peste 500 de cai putere), creat special pentru a oferi o combinaţie perfectă între performanţe şi consum redus. Cu toate acestea, platforma care va găzdui proiectul va fi tot aceea a modelului Lancer, din raţiuni economice, iar aşa cum noua generaţie Lancer este aşteptată anul viitor, ne putem aştepta ca versiunea Evo să debuteze la maxim 24 de luni după ea.

Sistemul de tracţiune integrală Mitsubishi Super-All Wheel Control va fi şi el disponibil, însă configuraţia sa mecanică va fi înlocuită de una în care motoarele electrice vor livra resurse punţii spate. Arhitectura folosită anul acesta de Mitsubishi la celebra cursă de la Pikes Peak, pe modelul MiEV Evolution II, pare a fi una ditre cele mai potrivite opţiuni pentru ceea ce se va numit în următorii ani un noul capitol al istoriei Mitsubishi Lancer Evolution.

Comentarii