lukoil-banenr

Rolls Royce Phantom Hearse B12: cel mai luxos dric din lume

Cum ar arăta înmormântarea perfectă? Pentru unii, probabil cu un Rolls Royce la poartă. Oricât de macabru este scenariul el nu este departe de a fi realizabil. Italienii de la Biemme Special Cars şi-au dorit să inventeze sintagma „limuzină funerară” şi au dat naştere unei variante de caroserie noi pentru Rolls Royce Phantom.

bodybuilding

diselok

Modelul britanic a ajuns astfel să măsoare 7 metri şi să se laude cu titlul de cel mai luxos automobil funerar din lume. Specialiştii italieni au folosit 600 de componente noi şi 200 de metri de materiale speciale, totul pentru a permite acomodarea pasagerului condus pe ultimul drum.

Sub capotă, Biemme a păstrat propulsorul V12 de 6.75 litri şi 460 de cai putere, asistat de o transmisie automată cu şase rapoarte. Şi pentru ca ultimul drum să fie unul cu adevărat special, Phantom vine şi cu suspensia autoreglabilă.

Noul Rolls Royce Phantom Hearse B12, aşa cum a fost el botezat de Biemme, va putea fi admirat live în data de 23 martie, în cadrul unei expoziţii organizate la Bologna. Costul său a fost fixat la 500.000 de euro.

Comentarii