lukoil-banenr

Rolls-Royce second hand

Cu siguranta multi dintre noi si-ar fi dorit un Rolls-Royce, dar pentru majoritaea ramine un vis greu de realizat. Ei bine, britanicii vin cu solutia oferind in premiera masini la maina a doua. Comercializarea masinilor se va face prin reţeaua proprie automobile second-hand certificate, care vor fi vândute cu garanţie de până la 24 de luni.

bodybuilding

diselok

Această măsură, neobişnuită pentru o marcă de lux, dar necesară în zilele noastre, vizează vânzarea de automobile cu rulaj certificat, aflate într-o stare excepţională prin reţeaua de dealeri Rolls-Royce. Serviciul le va oferi clienţilor care deţin deja un Rolls-Royce posibilitatea vânzării maşinii în sistem buy-back, în vederea obţinerii unui avans pentru noul lor Rolls, în timp ce cumpărătorii vor avea certitudinea că au cumpărat un automobil în stare excepţională.

Noua strategie doreşte să aducă mai mulţi clienţi pentru marca Rolls-Royce. Pentru un plus de încredere în modelele puse la vânzare, cei de la Rolls-Royce oferă o garanţie de cel puţin 2 ani şi un pachet de service all-inclusive în preţul de achiziţie. În plus, clienţii de modele Rolls-Royce second-hand primesc şi asistenţă rutieră gratuită, 24 de ore din 24, şapte zile din şapte. Practic, dacă vă doreaţi un Rolls-Royce second-hand şi vă temeaţi de ce veţi putea întâlni (deşi puţini clienţi apelează la alte service-uri decât cele autorizate, iar fiabilitatea acestor modele este la un nivel înalt), noul program le oferă doritorilor această posibilitate inedită.

În plus, clienţii care îşi doreau un Rolls-Royce în ediţie limitată, dar nu au reuşit să intre pe lista de aşteptare au posibilitea să găsească un asemenea model, cu condiţia ca acesta să nu fie ascuns într-o colecţie privată. Programul de vehicule second-hand certificate este preluat de la compania care deţine marca britanică, BMW Group, care derulează un program similar în reţeaua sa pentru celelalte mărci din portofoliu.

 

Comentarii