lukoil-banenr

Samsung, gigantul tehnicii casnice a venit cu o soluţie în ajutorul şoferilor angajaţi în depăşirea unui autotren. Cum? Cu ajutorul unui display enorm care îţi arată tot ce nu poţi vedea tu în faţa camionului!

bodybuilding

Cu ajutorul unei camere de luat vederi, wireless, imaginile obţinute sunt proiectate chiar în spatele camionului, pe patru display-uri. Astfel că, odată ce ai imaginea completă a tot ce se întâmplă în faţa autotrenului, poţi oricând efectua o manevră de depăşire în siguranţă maximă. Imaginaţi-vă că nu veţi mai sta cu frica-n sân, în aşteptarea unei porţiuni de drum mai drepte pentru a putea trece în faţă.

diselok

Problema a fost rezolvată chiar şi pe timp de noapte, astfel că ochiul digital este dotat şi cu un sensor special pentru regimul „nightvision”. Simplu şi util nu? Dar, există şi un dezavantaj. Acesta ar fi preţul tehnologiei propuse de Samsung, mai cu seamă display-urile incorporate, pe care, o bună parte din companiile de transporturi nu vor dori să şi le asume.

Comentarii