lukoil-banenr

Sapore italiano – Fiat Panda 0.9 TwinAir Turbo

Prima generaţie Panda a fost lansată de Fiat în 1980. Se dorea un model bun la toate dar mai ales uşor de întreţinut. Şi uite aşa a ajuns să fie produs de către Fiat până în 2003. Pentru a-i face pe oameni să înţeleagă că au lansat o nouă generaţie, italienii au trebuit să îi spună celei de a doua generaţii New Panda. O maşinuţă care a mai adus în vitra cu trofee a celor de la Fiat un titlu de European Car of the Year în 2004.

bodybuilding

diselok

Şi uite că a venit şi a treia generaţie. Sincer să fiu, iniţial, am crezut că este vorba de un facelift mai amplu. Pe undeva uşor evidentă tendinţa de a considera noul model unfacelift, este vorba de o evoluţie din punct de vedere al designului, cel puţin cel exterior. Nu s-a dorit o schimbare majoră a identităţii vizuale a modelului la exterior pentru a păstra legătura cu trecutul. Panda a fost o „cutiuţă” cu roţi, iar pentru italieni a face o cutiuţă să fie o lecţie de design este o provocare extrem de plăcută. Linia generală a celei de a doua generaţii a fost conservată, dar liniile drepte, muchiile şi unghiurile au fost abandonate.

Astfel s-a reuşit obţinerea unui coeficient aerodinamic de 0,32, o evoluţie semnificativă de la 0,40 cât avea a doua generaţie. Designerii italieni şi-au căutat inspiraţia pentru liniile noului model atât în generaţiile anterioare cât şi în tot ce este atemporal în Italia din puncte de vedere al designului. În final au oferit modelului o nouă identitate, una care cel puţin în partea frontală o aduce pe Panda în aceaşi familie vizuală cu Fiat 500.

 

Comentarii