lukoil-banenr

În urmă cu foarte puţin timp, o companie de reparaţie a drumurilor a adus un strop de fericire pe feţele şoferilor după ce au reparat o porţiune de drum de pe strada Calea Ieşilor din capitală. În loc de gropi şi fisuri în asfalt, a apărut un nou strat de asfalt, proaspăt şi foarte plăcut suspensiei maşinilor noastre. Ei bine, fericirea automobiliştilor nu a durat prea mult pentru că astăzi deja vedem cum drumul simplu se macină, ca un biscuit de lapte.

bodybuilding

O nouă gaură în asfalt a apărut ieri, data de 10 august an curent, iar cineva dintre şoferi s-a grăbit să înfigă o creangă în ea, pentru a putea fi observată şi de alţi conducători auto. Până acum nu se cunoaşte de vreun accident cauzat de „gaura neagră”, semn că moldovenii s-au obişnuit să facă slalom continuu pe străzile oraşului nostru EUROPEAN, guvernat cu atâta dragoste de un primar incompetent. Unde mai pui că incidentul are loc să se întâmple la scurt timp după ce alte cratere imense s-au format pe unele străzi din capitală, Ciuflea dar şi H. Coandă. Mă simt ca în univers, într-o continuă schimbare a mediului şi înconjurat de pericole cunoscute doar legilor fizicii.

diselok

Ca de fiecare dată, autorităţile dau din umeri şi spun că de vină ar fi apa ce se scurge dedesubt din ţevile învechite ale oraşului, ce spală totul în calea ei. Pentru remedierea problemelor, vă daţi bine seama, nu sunt bani necesari la buget. Lipsesc câteva sute de mii de lei din cele câteva miliarde furate…

57ac2fdcceae7 57ac2fdcde265 57ac2fdceb7f8 57ac2fdd2b57a

Comentarii