lukoil-banenr

Seat promite un SUV în 2014

Compania SEAT caută cu disperare o ieşire din situaţia financiară tulbure în care se află. Una dintre soluţii este lansarea de noi modele, capabile să readucă publicul european în showroom-urile sale. Spaniolii au făcut deja primii paşi în această direcţie odată cu lansarea noilor Toledo şi Leon, însă au de gând să pluseze cu un SUV.

bodybuilding

James Muir, şeful Seat, a declarat că membrii comitetului executiv al Volkswagen Group au acceptat propunerea de lansare a unui model de teren, o premieră în gama brandului din Martorell. Muir a ţinut să precizeze că SUV-ul va fi unul compact, de talia actualelor Nissan Qashqai şi Volkswagen Tiguan.

diselok

Debutul său va fi anticipat în următorii doi ani de un concept nou, programat să debuteze în 2013, cu puţin timp înainte de lansarea versiunii de serie. ”Vom încerca să lansăm un SUV cât putem de repede. După ce vom dezvălui conceptul, cel mai probabil peste doi ani, versiunea de serie va sosi extrem de repede”, a declarat Muir.

Tot el a ţinut să precizeze şi că se aşteaptă să vândă 100.000 de unităţi ale SUV-ului, ce va fi probabil inspirat de conceptul IBX, expus în 2011.

Pe lângă SUV-ul compact, Seat se gândeşte şi la un SUV de segment B, dezvoltat pe platforma lui Seat Mii/Volkswagen Up, ca în cazul recent lansatului Volkswagen Taigun, expus luna trecută la Salonul de la Sao Paulo.

Comentarii