lukoil-banenr

Sebastien Loeb este învingătorul cursei de debut din GT Series

La sfârşitul săptămânii trecute, nonuplul campion mondial de raliuri Sebastien Loeb şi-a început cariera în competiţiile pe circuit în FIA GT Series, unde francezul şi-a demonstrat imediat abilităţile în parteneriat cu Alvaro Parente, cu care a făcut schimb de locuri pe parcursul evenimentului, şi a reuşit să câştige cursa la volanul unui McLaren MP4-12C.

bodybuilding

diselok

Loeb nu a avut însă o misiune uşoară: Parente a pilotat pe locul doi în spatele rivalilor Nikolaus Mayr-Melnhof şi Rene Rast care au plecat din pole position, iar francezul a pierdut timp şi la ultima intrare la boxe. Însă, după trei tururi s-a apropiat din nou de echipajul Audi R8 LMS, iar cu patru tururi înainte de final a reuşit să efectueze depăşirea pentru a-şi adjudeca victoria.

Loeb se va concentra în acest sezon pe campania din FIA GT Series, însă mai are programate două etape în Campionatul Modnial de Raliuri şi o participare în celebra cursa Pikes Peak din Statele Unite.

Comentarii