lukoil-banenr

Oraşul-stat Singapore, cunoscut drept un stat cu legi şi amenzi usturătoare, impune o nouă lege care ar limita numărul total al vehiculelor folosite pe teritorilul insulei. Totodată conducerea ţării investeşte mult în transportul public, care ar trebui să vină ca o alternativă maşinilor private.

FLYONE

Organele de drept a statului asiatic, au promulgat o lege ce impune o licenţă specială, costul căreia este de 31.000 de euro pentru fiecare automobil ce urmează să fie condus pe teritoriul acesteia. Astfel preţul unui sedan de clasă medie va ajunge să coste în mediu 50.000 de euro, după achitarea tuturor taxelor necesare. Această metodă s-a adeverit a fi una extrem de eficientă, în urmă căreia traficul din oraş a devenit mult mai fluent în comparaţie cu oraşele din vecinătate cum ar fi Jakarta sau Manilla.

diselok

Licenţa care oferă şoferilor din Singapore dreptul de a conduce, numită Certificate of Entitlement (COE), pare a fi un exemplu bun pentru alte ţări. Însă la moment aceasta rămâne unică în felul său, fiind greu de implementat în alte state.

Principalul motiv ar fi că licenţa cu pricina, ar încălca oarecum drepturile omului şi ar putea stârni proteste masive de nemulţumire. În Singapore aceste proteste practic lipsesc, populaţia fiind deja obişnuită cu legile dictatoriale şi stricte. Mass-media acestui stat la fel este controlată de organele de stat iar orice incălcare este pedepsită drastic.

Într-o ţară unde aruncarea gunoiului sau scuipatul pe jos se pedepseşte cu amenzi usturătoare, iar unele infracţiuni care ar ţine mai mult de bunul simţ pot aduce chiar şi la lipsirea de libertate, nu se găsesc oameni care nu ar fi deacord cu legile adoptate de puterea din stat.

Comentarii