lukoil-banenr

Skoda Octavia III

Modelul a fost dezvelit la muzeul mărcii din Mlada Boleslav. Automobilul a ajuns la cea de-a treia generaţie şi a crescut în dimensiuni, pentru a-i face loc lui Rapid în gamă. Astfel, noua generaţie a lui Octavia este încadrată între segmentul compact şi segmentul mediu, încercând să abordeze zona superioară a segmentului compact.

bodybuilding

diselok

Datorită utilizării platformei modulare MQB, noua Octavia a devenit cu 102 kg mai uşoară decât generaţia precedentă, chiar şi fiind considerabil mai mare: plus 19 mm în lungime (până la 4588 mm), plus 50 mm în lăţime (1819 mm), iar ampatamentul e mai lung cu 100 mm (respectiv 2675 mm)!

Modelul aminteşte de Volkswagen Jetta, de actuala generaţie a lui Passat şi de vechiul Audi A6, preluând trăsături de design de la aceste modele, pe lângă elementele pe care le împarte cu Rapid. Responsabil de design-ul noii Octavia este Jozef Kaban, şeful de design al mărcii Skoda şi persoana care a participat la crearea aspectului lui Bugatti Veyron. Încă de la început, Kaban a dorit ca noua generaţie a lui Octavia să păstreze valorile care au consacrat-o, pentru a se asigura că va păstra baza de clienţi a acestui model şi că va reuşi să atragă un public nou printr-un design mai modern, fără schimbări dramatice.

A treia generaţie a lui Octavia este al patrulea model al concernului care preia noua arhitectură. Noua încadrare a lui Octavia va duce şi la creşterea preţului, spun unele surse din cadrul mărcii, dar modelul va primi şi cu materiale de calitate superioară.

Comentarii