lukoil-banenr

Sportiva BMW-Toyota debutează în această toamnă

BMW şi Toyota au semnat un parteneriat complex la sfârşitul anului 2011. La început, acesta prevedea o colaborare în domeniul soluţiilor de propulsie. La începutul acestui an însă, BMW şi Toyota au anunţat că vor lucra împreună la dezvoltarea unui model sportiv.

bodybuilding

diselok

Potrivit unor surse neoficiale, la momentul anunţului, cele două companii desfăşuraseră deja mai multe studii de fezabilitate pentru a verifica posibilitatea de a lansa în serie un asemenea produs, ba chiar şi dezvoltarea fusese şi ea demarată.

Akio Toyoda, şeful Toyota, oferise undă verde proiectului, aşa cum făcuse şi cu alte modele sportive: Lexus LFA şi GT86. Proiectul îi fusese deja încredinţat lui Tetsuya Tada, inginerul şef care a supervizat şi elaborarea actualului GT86.

În ultimul an, el a făcut mai multe vizite la sediul BMW din Munchen, unde a clarificat detaliile viitorului model cu omologii săi germani. Având în vedere legăturile sale cu vechiul proiect, ne putem aştepta ca viitorul model sportiv să împrumute platforma lui GT86 şi o unitate cu patru cilindri în linie de la BMW.

Deşi vor avea aceeaşi arhitectură şi acelaşi ansamblu de propulsie, cele două modele sportive Toyota şi BMW îşi propun să ofere caroserii complet diferite. Exemplul înrudirii estetice a fraţilor GT86 şi Subaru BRZ nu va fi urmat.

O primă prezentare a rodului colaborării dintre cele două companii este programată spre sfârşitul acestui an, cu ocazia Salonului Auto de la Tokyo.

Comentarii