lukoil-banenr

Vremea rece de afară i-ar putea ţine pe mulţi pe la casele lor, în faţa calculatorului sau televizorului, savurând o ceaşcă de cafea ori ceai, însă nu şi pe cei mai înflăcăraţi street-raceri. În special pe cei din Suedia, care acum profită din plin de motoarele lor supra-alimentate cu aer rece şi benzină cu cifră octanică înaltă. 

bodybuilding

Iar amatorii de curse scandinavi ştiu cum să îşi etaleze bijuteriile lor, în mare parte producţie Volvo, chiar dacă, din acestea au rămas foarte puţine elemente de uzină, afară de embleme, blocuri optice sau panouri de caroserie. Ce să zic, şi noi suntem mai mult interesaţi de ce se ascunde sub capotă decât de aspectul estetic al maşinilor de drag.

diselok

Deci, ambele Volvo, ambele break-uri, ambele tunate la greu, ambele dotate cu anvelope pentru curse şi ambele echipate cu motoare V8, de provenienţă americană. Şi numai unul dintre piloţi a decis să dea cărţile pe faţă spunând că a scos în jur de 764 cai putere pe standul Dyno, în timp ce celălalt participant a schiţat cu aproximaţie cei 700 de CP.

Aşadar, în condiţii aproape egale, vă invităm să urmăriţi cine va avea de câştigat trofeul nopţii.

Comentarii