lukoil-banenr

Unul dintre cele numai 63 de exemplare ale celebrului supercar McLaren F1, aflat până mai ieri în proprietatea lui Rowen Atkinson, cunoscut şi ca Mr Bean, a fost vândut! Actorul urma să încaseze o sumă de 8 milioane de lire sterline, echivalentul a peste 12 milioane de dolari, însă, vocile din presă susţin că suma negociată a fost mai mică decât iniţial. 

bodybuilding

Chiar şi aşa, se pare că ambele părţi sunt mulţumite de afacere, atât Rowen Atkinson, cât şi cumpărătorul supercarului, care este unul dintre cei mai mari dealeri auto din Marea Britanie, scrie autoevulution.com. Aşadar, McLaren-ul care are o istorie bogată în spatele său, fiind implicat în două accidente costisitoare, dar şi cu un parcurs de circa 40.000 de mile la bord, va rămâne în continuare în proprietatea britanicilor.

diselok

 

Comentarii