lukoil-banenr

Teaser pentru Volvo V40

Volvo nu poate ignora clasa compactă, iar suedezii se pregătesc să-i provoace pe reprezentanţii premium ai acesteia, cu un nou model. Volvo V40 este maşina pe care producătorul scandinav o prezintă foarte evaziv, în cadrul primului teaser oficial legat de acest model. După cum putem observa, în ciuda camuflajului absolut necesar în cadrul unui model pre-producţie, designul lui Volvo S60 este reinterpretat, dar se poate distinge linia bombată a capotei, precum şi grila frontală de dimensiuni generoase. De asemenea, partea laterală lasă la vedere ornamentele cromate, dar şi o linie interesantă, ce urcă dinspre stopuri către oglinzile retrovizoare. Denumirea V40 este încă proaspătă în mintea fanilor Volvo, aceasta desemnând versiunea combi a precedentei generaţii de Volvo S40. Rămâne de văzut dacă designul maşinii, dar şi argumentele tehnice ale acesteia vor fi convingătoare în faţa unor concurenţi redutabili precum BMW Seria 1 şi Audi A3.

bodybuilding

Comentarii