lukoil-banenr

Tesla Model S a debutat de ceva timp pe piaţa europeană, iar cele nouă luni ale anului 2015 a reuşit să îşi întărească poziţiile în segmentul maşinilor de lux. Astfel că americanii au surclasat modelele de lux Audi A8 şi BMW Seria 7, iar cu paşi mici şi siguri se apropie de Mercedes-Benz S-Class.

bodybuilding

Iar dacă vă întrebaţi de ce un Tesla Model S este comparat cu greii segmentului de limuzine, atunci răspunsul vine tot de peste ocean. Tesla este convinsă că sedanul lor electric, nu este mai „puţin luxos” decât Audi A8, BMW Seria 7 sau MB S-Class. Aici se adaugă şi convingerile clienţilor europeni care devin din ce în ce mai receptivi la soluţiile de propulsie alternativă.

diselok

Astfel că în 2015, Tesla a reuşit să convingă un total de 10.600 de clienţi din Europa! Cifră care depăşeşte cele numai 4.700 de unităţi Audi A8 sau 2.650 de modele Seria 7! Iar de Mercedes-Benz S-Class îi desparte doar 800 de modele!

Popularitatea EV-ului Tesla Model S se va acutiza, aşa cum indică pronosticul specialiştilor, pe fonul taxelor tot mai ridicate pentru maşinile cu motoare pe benzină sau diesel, mai ales că pe lângă toate astea, americanii au construit şi o nouă linie de asamblare în Norvegia, unde Model S este un adevărat hit!

sursa: automarket.ro

Comentarii