lukoil-banenr

Despre lansarea unui SUV full electric, marca Tesla, se ştia de multă vreme, iar după ce a fost prezentat în repetate rânduri şi conceptul acestuia, numit Model X, fanii automobilelor electrice au rămas să zacă în aşteptaterea lansării oficiale. De ceva vreme însă nu s-a mai auzit nimic despre crossoverul companiei, şi doar un caz fericit a făcut posibilul ca prototipul Model X să fie surprins accidental chiar în statul natal California.

bodybuilding

Nu foarte departe de oficiile companiei americane, pe autostrada „Route 101”, un împătimit de automobile a reuşit să ne aducă poza zilie, iar colegii de la autoevulution.com nu au ezitat să o publice. Nu putem fi siguri dacă acest conceput este „produsul final”, mai ales că autorul imaginii susţine că noul crossover arată ca un Tesla Model S „cu botul turtit”.

diselok

Chiar dacă cei de la Tesla încearcă să ţină informaţiile în ascuns, totuşi acest lucru ne poate confirma faptul că maşina este tot mai aproape de producţia în serie, iar noi sperăm ca în curând, oficialii să ne lumineze cu noi imagini reale. Până una-alta, aflaţi că noul crossover va fi oferit în trei versiuni de propulsie, toate electrice bineînţeles, cu baterii şi puteri cuprinse între 60 kWh, 85 kWh dar şi 85 kWh Performance.

 

Comentarii