lukoil-banenr

Începutul de an nu este deloc înbucurător pentru cei de la Tesla, în special după anunțarea primelor rezultate financiare ale anului 2018. Potrivit datelor aferente primului trimestru, Tesla a raportat pierderi de 785 de milioane de dolari la venituri de 3.4 miliarde de dolari. Pierderile sunt practic duble față de aceeași perioadă a anului 2017, când aceștia au înregistrat un minus de 397.2 milioane de dolari.

Pilot Autoexpert

Totodată, nici producția lui Model 3 nu stă prea bine, în ciuda promisiunilor lui Elon Musk, ce dădea asigurări că lucrurile se vor normaliza. În luna aprilie a anului 2018, producția EV-ului Model 3 a ajuns la 2.270 de unități pe săptămână, obiectivul anunțat de Musk fiind de 5.000 de unități.

Elon Musk a recunoscut recent că, automatizarea excesivă a producției pentru Model 3 afost o mare greșeală, întrucât Tesla a fost nevoită să întrerupă din nou procesul de asamblare a vehiculului.

Într-un mail transmis către angajații Tesla, Elon Musk a declarat că țintește către o producție de 6.000 de unități Model 3 pe săptămână, din luna iunie, limita minimă fiind de cel puțin 5.000 de exemplare.

Amintim că, compania din Silicon Valley își propuseseră să asambleze 2.500 de unități Model 3 pe săptămână la finalul lunii martie, din nefericire aceștia au atins cu greu o rată de 2.020 de unități, din cauza mai multor deficiențe în procesul de producție.

Comentarii