lukoil-banenr

Istoria ne spune că fiecare generaţie a modelului BMW Seria 7 aduce în premieră ceva unic, şi că de fiecare dată aceasta setează noi standarde în segmentul său. Iar dacă primile cinci generaţii ale limuzinei, sunt cunoscute mai mult pentru calităţile sale dinamice şi mai puţin pentru confort, atunci noul G11/G12 s-a impus la toate capitolele! Iar pentru a ne convinge de acest lucru, am testat singurul model importat la ora actuală în ţara noastră, versiunea cu ampatament mărit BMW 740iL. Vă invităm să aflaţi mai jos cu ce ne-a impresionat flagmanul bavarezilor.

bodybuilding

Nu o să ascund faptul că sunt un împătimit al mărcii nemţeşti ce poartă sigla emblematică alb-albastră. Acest lucru înseamnă că am aşteptat cu sufletul la gură lansarea noului model BMW Seria 7 şi eram extrem curios să aflu cu ce ne va surprinde BMW de această dată. Aşteptarea devenise apăsătoare însă, pe ultima sută de metri, aşa cum rivalii săi, Mercedes-Benz şi Audi, au înaintat semnificativ, iar BMW avea de recuperat timpul pierdut. Iar dacă A8-ul, un model considerat îmbătrânit moral deja, se menţine în forţă în mare parte datorită ţinutei sale aristocratice şi totodată sportive, atunci Mercedes părea că a pus capacul atunci când a prezentat vârful de lance S-Class-ul. Eram cât pe ce să ma las convins de faptul că BMW nu mai are nici o şansă!

diselok

Un motiv în plus putea servi şi faptul că precedentul Seria 7, în caroseria F01, nu s-a bucurat de prea multă simpate din partea publicului. După cum puteţi vedea, toate la un loc, au făcut misiunea actualei generaţii extrem de dificilă, iar BMW trebuia să îşi redobândească cu orice scop încrederea clienţilor din acest segment.

DSC_0255

Debutul mondial al limuzinei, a avut loc în vara acestui an 2015, iar în Moldova Seria 7 a ajuns la aproape o lună de la prezentarea modelului la Salonul Auto de la Frankfut, mai exact, la data de 22 octombrie. Festivitatea de prezentare s-a scurs rapid în timp, iar acest lucru se pronunţa în favoarea mea, aşa cum urma foarte curând să revăd şi să testez pe viu maşina! În lipsa unui public numeros şi curios să facă cunoştinţă cu noul model, m-am bucurat de o libertate totală stând faţă în faţă cu maşina, designul căreia, te domină. Calm, rece, sobru, puternic şi chiar ostil pentru cei ce o privesc din afară. BMW Seria 7 nu se vrea prietenos, seamănă mai mult cu un mamifer feroce şi devotat stăpânului, iar pe lângă admiraţie, fii gata să trezeşti şi puţină invidie, aşa cum noul model arată foarte luxos şi oneros totodată.

DSC_0301

Mare păcat că pozele nu pot reda cu adevărat magia formelor, limuzina fiind sculptată cu amănuntul iar atenţia pentru detalii uimeşte. Acelaşi lucru îl poţi spune şi despre interiorul lui Seria 7 unde, apropo, m-am bucurat să găsesc butoane inspirate de pe A8, mă refer la cele cele de „aluminiu”. Un detaliu minor, dar care iată că aliniază noul model la standardele nescrise ale segmentului din care face parte.

Iar dacă designul exterior este provocator, atunci în habitaclu e o linişte asurzitoare. Lumini ambientale calde, în combinaţii de culori ce pot fi schimbate după bunul plac, plafonul panoramic iluminat, tapiţeria din piele şi inserţiile din lemn, îţi garantează o ambianţă relaxantă, mai ales dacă te afli pe bancheta din spate. Aici toată atenţia este fixată pe pasagerul din dreapta, iar cel din urmă, cu ajutorul unei tablete SAMSUNG, poate configura şi adapta maşina după bunul plac. Pentru că vorbim despre versiunea long, cea testată de noi, trebuie să menţionez faptul că cea mai bună dotare pentru care puteţi opta, este fără îndoială Executive Lounge.

Preţul acesteia va adăuga un plus de peste 10.000 de euro la costul final al limuzinei, în schimb însă, vă veţi putea bucura de un confort deosebit, în special datorită spaţiului pentru picioare enorm! Îşi merită banii şi trapa panoramică iluminată cu 15.000 de LED-uri, sau sistemul audio Bowers & Wilkins, doar că cele din urmă sunt mai mult un capriciu, decât o necesitate strigentă.

DSC_0135

Spre deosebire de concurenţii săi, al căror interior luxos este după părerea mea un pic cam ţipător, şi aici mă refer la S-Class, atunci BMW Seria 7 este opusul total al acestuia. Vedeţi voi, acurateţea liniilor şi designul solemn te predispune la disciplină, la discreţie, la modestie, dar şi la muncă asiduă. Un adevărat oficiu pe roţi. Personal nu sunt încântat de „covoarele persiene” şi ornamente care te fac să te simţi ca într-un muzeu, iată de ce Seria 7 îl văd mai bine calculat.

DSC_0584

Un subiect aparte trebuie dedicat tabletei despre care am vorbit puţin mai sus. Pentru început aceasta s-ar putea să vă pară un pic confuză şi cu un meniu complicat, însă acest sentiment dispare rapid după ce vă acomodaţi cu maşina. Mie nu mi-a luat nici o oră pentru a studia integral toate funcţiile. Totuşi, dacă vă număraţi printre persoanele care nu prietenesc cu tehnologiile moderne, aflaţi că o bună parte din comenzile necesare, sunt dublate pe portiere (reglajele scaunelor, perdeluţele), sau ascunse în consola centrală (exemplu climatizorul). Deci nu vă speriaţi de ecranele touchscreen şi necesitatea de a sta cu tableta în mână toată ziua, se poate şi fără!

DSC_0221

Dacă stai să te gândeşti bine, un BMW Seria 7 în versiunea LWB, este adresat mai mult pasagerilor banchetei spate şi nicidecum celui aflat la volan. Însă, acest lucru nu vă împiedică absolut deloc, să îi acordaţi zi liberă şoferului dumneavoastră şi să savuraţi din plin plăcerea de a conduce. Iar maşina asta chiar se conduce şi se simte excelent de bine! Toate organele de control ale automobilului sunt intuitive, informative şi uşor accesibile. Volanul este lipsit de greutate, dar nu şi de precizie iar în viraje simţi că deţii controlul maşinii fără vreo necesitate de a efectua corectări de traiectorie.

DSC_0307

Totuşi dacă neglijezi acceleratorul, o să descoperi mici „surprize„, şi anume faptul că maşina tinde să derapeze,. Nesemnificativ ce-i drept, dar chiar şi aşa, comportamentul tipic pentru automobilele cu tracţiune se face pronunţat instant. Acest sindrom ar putea fi „tratat” cu un sistem de tracţiune integrală, pentru că din ce se simte, transmisia Steptronic cu opt rapoarte pune fără milă, toată puterea motorului pe roţile din spate. În alte condiţii, se citeşte o tendinţă de subvirare, foarte fină, care se manifestă mai mult atunci când „muşti” cu întârziere din curbe. Nu e cazul să vă speriaţi însă! Un şofer fără tendinţe maniacale în ale condusului nu va sesiza comportamentul ascuns al maşinii.

DSC_0565 - Copy

Mai mult de atât, trebuie să ţinem cont de faptul că avem de-a face cu un automobil ce măsoară 5.238 mm în lungime, 1.902 mm în lăţime şi 1.467 mm în înălţime, iar masa totală a maşinii poate ajunge la 2.445 de kilograme! Paradoxal, în pofida acestor aspecte, senzaţiile celui aflat la volan sunt percepute mai mult ca provenind de la o maşină de clasă medie şi nicidecum o limuzină cu ampatament mărit. Mare atenţie! Nu vă lăsaţi păcăliţi de dinamica maşinii şi uşurinţa cu care se lasă manevrată, s-ar putea să fiţi nevoiţi să apelaţi prea des la frâne, iar aici deja se simte greutatea în plus cât şi gabariturile limuzinei.

DSC_0280

Confortul. Ei bine, la acest capitol, inginerii bavarezi au realizat imposibilul. Chiar şi în regimul COMFORT, maşina rămâne în continuare stabilă, manevrabilă şi „atentă de volan”, în timp ce te plimbă graţios peste gropile asfaltului moldovenesc. Şi asta în condiţiile în care şeptarul testat de noi, este echipat cu jante de 19 inch în diametru şi încălţate cu anvelope RunFlat! La alegere aveţi regimul SPORT, ce poate fi preselectat prin apăsarea unui buton şi care îmbunătăţeşte radical comunicarea roţilor cu suprafaţa de drum, vă înlocuieşte cadranele şi nu în ultimul rând, contribuie la buna-dispoziţie! Ultimul şi probabil cel mai puţin utilizat va fi regimul destinat eficienţei.

DSC_0499

În ce priveşte motorizarea, aflaţi că modelul testat de noi, BMW 740Li, este animat de un motor cu şase cilindri în linie, turbo-aspirat, ce dezvoltă în jur de 326 cai putere şi 450 Nm de cuplu motor, extraşi dintr-un volum total de 2.993 centimetri cubi. Benzinarul se descurcă de minune sarcina încredinţată. În testul de acceleraţie de la zero la prima sută, BMW 740Li a înregistrat un timp de numai 5.6 secunde pentru acest exerciţiu, iar cu acceleratorul la podea se poate atinge o viteză maximă de 250 km/h, limitată electronic bineînţeles. Maşina accelerează uşor, cu o elasticitate de invidiat, însă, dacă ar fi să aleg, eu aş opta pentru motorizarea diesel, care chiar şi în cea mai inofensivă versiune, 730d, dispune de un cuplu motor de 620 Nm.

Pentru cei mai delicaţi clienţi, BMW a creat versiunea 750i xDrive, care apelează la serviciile unui V8 de 4.4 litri, capabil să dezvolte 450 de cai putere şi 650 Nm de cuplu motor. Plăcerea de a conduce în acest caz vă va costa cam mult, aşa cum numai taxele locale pentru vămuire se ridică la 16.349 de euro!

DSC_0449

În concluzie, noul model BMW Seria 7 este adresat în special persoanelor care cunosc exact valoarea banilor şi sunt gata să plătească nu doar pentru performanţe de top şi tehnologii moderne, dar şi pentru confort în egală măsură. Lista de dotări este de-a dreptul impresionantă, iar dacă ajungeţi să vă configuraţi un model după bunul plac, în versiunea de top preţul maşinii va trece lejer de cifra de 135.000 de euro. Aici însă, veţi avea absolut tot necesarul şi poate chiar ceva în plus, asta în condiţiile în care preţul de start al modelului 740iS de exemplu, începe de la 68.310 euro. Pornind de la faruri cu laser, sistemul de control prin gesturi, covorul de lumini, trapa iluminată, sisteme ca BMW Connected Drive, Driving Assist, cheia cu ecran LCD şi asistenţa la parcare automată, BMW Seria 7 ţi le poate oferi pe toate!

Apropo, în aceşti bani se include şi statutul primului automobil de serie din lume, din clasa limuzinelor, construit cu utilizarea materialelor fabricate din fibră de carbon, sau, cea mai tehnologizată limuzină la ora actuală!

DSC_0477

DSC_0055

DSC_0056

DSC_0244

DSC_0063

DSC_0094

DSC_0101

DSC_0111

DSC_0224

DSC_0232

DSC_0236

DSC_0241

DSC_0252

DSC_0255

DSC_0264

DSC_0272

DSC_0333

DSC_0365

DSC_0372

DSC_0383

DSC_0388

DSC_0392

DSC_0409

DSC_0425

DSC_0428

DSC_0432

DSC_0434

DSC_0477

DSC_0485

DSC_0502

DSC_0588

DSC_0584

DSC_0365(1)

DSC_0331

DSC_0328

DSC_0310

DSC_0307

DSC_0301

DSC_0297

DSC_0295

DSC_0291

DSC_0290

DSC_0287

DSC_0283

DSC_0221

DSC_0280

DSC_0217

DSC_0210

DSC_0194

DSC_0190

DSC_0171

DSC_0187

DSC_0161

DSC_0185

DSC_0160

DSC_0181

DSC_0159

DSC_0176

Comentarii