lukoil-banenr

Toyota a prezentat două motorizări noi alimentate cu benzină. Unitățile sunt de 1.0 şi 1.3 litri, prima dintre ele fiind dezvoltată împreună cu Daihatsu. Unitatea de cilindree superioară este realizată intern şi funcţionează în ciclul Atkinson, asociat de regulă cu modelele hybride.

bodybuilding

Japonezii spun că aceste două motorizări fac parte dintr-o nouă gamă de propulsoare, orientate spre eficienţă maximă de carburant. În baza inovaţiilor aplicate acestor motorizări, cei de la Toyota spun că sunt cu cel puţin 10% mai eficiente decât unităţile pe care le vor înlocui.

diselok

Cele două motorizări noi se remarcă prin îmbunătăţirea eficienţei termice, care a crescut cu cel puţin 30% în raport cu unităţile echivalente din gamă. Eficienţa termică este una dintre lacunele motoarelor cu ardere internă, o cantitate importantă de energie fiind pierdută la fiecare ciclu de combustie prin căldura degajată de acest proces, care nu este cuantificată în niciun fel. Cei de la Toyotadoar au redus risipa. Combustia a fost îmbunătăţită la rândul ei, prin noi porturi de admisie, care generează un vârtej vertical al amestecului carburant în interiorul camerei de combustie.

În cazul unităţii de 1.3 litri, aceasta este cu 15% mai eficientă decât propulsoarele actuale cu aprindere prin scânteie oferite în gama Toyota. Motorizarea de 1.0 litri dezvoltată în colaborare cu Daihatsu se mândreşte şi cu un sistem EGR răcit, pentru îmbunătăţirea sistemului de recirculare a gazelor arse, un sistem Start-Stop în standard şi un raport de compresie ridicat. Fratele său mai mare, de 1.3 litri, are un raport de compresie de 13.5:1, care promite un raport de expansiune mai mare şi reduce semnificativ pierderile termice.

Vedeți mai jos o ilustraţie care prezintă vârtejul vertical dezvoltat de noile porturi de admisie ale motoarelor Toyota:

Acesta este o ilustraţie care prezintă vârtejul vertical dezvoltat de noile porturi de admisie ale motoarelor Toyota.

Comentarii